Nu sunt omul lui Ponta. El e victima propriilor compromisuri

Interviu cu Florin But, pentru Gazeta liberă.ro

Domnule Claudiu Craciun, ce au demonstrat protestele anti-Rosia Montana?

Arata ca exista o prapastie intre formele organizate din Romania, fie ca sunt partide, sindicate, ONG-uri sau societate. E foarte relevant ca toate aceste nu au fost asumate de catre o singura organizatie, ci au fost mai degraba mobilizari ale unor grupuri de cetateni care nu sunt afiliati. In acelasi rand arata ca exista o mare nemultumire fata de clasa politica. Cei care au iesit in strada sunt in majoritate persoane informate, care inteleg ce inseamna sa dai drumul la un proiect cum este cel de la Rosia Montana, inteleg ce inseamna gazele de sist. Deci a fost un moment de separare a apelor: pe de o parte, partidele, presa cu complexul de putere si pe de alta parte, societatea civila dezorganizata si militanta.

Un referendum pentru Rosia Montana ar transa situatia?

Referendumul este un instrument care poate fi folosit in scopuri ilegitime. Depinde foarte mult cum formulezi intrebarea la care se poate raspunde cu “DA” sau “NU”. In al doilea rand, depinde de felul in care se face campania “pro” si “contra”, iar aceasta responsabilitate o are guvernul si in al treilea rand conteaza cum sunt organizate alegerile si cine numara voturile. Toate aceste elemente ma fac sa nu am incredere in aceasta solutie, oricare ar fi virtutile referendumului. Nu cred ca Guvernul este impartial si ar informa corect, nu cred ca Guvernul ar organiza in mod corect aceste alegeri si nici macar nu cred ca va pune intrebarea potrivita pe buletinul de vot. Deci eu nu cred ca referendumul este o solutie in contextul actual pentru a rezolva aceasta problema. Cred ca solutia este mai degraba aceea de cantarire a avantajelor si dezavantjelor si decizia reprezentantilor politici.

Cred ca Victor Ponta nu va termina aceasta legislatura parlamentara in pozitia de premier.

In ce stadiu se afla cercetarile privind implicarea dvs. in cazul incidentului cu ex-ministrul Barbu?

Atat eu cat si cativa alti protestatari suntem cercetati penal pentru presupusa actiune de ultraj contra bunelor moravuri. Nu este niciunul dintre noi cercetat pentru distrugere. In media asta a fost stirea, de fapt, ca s-a distrus masina domnului Barbu, s-a distrus luneta. Se pare ca niciunul dintre cei care sunt acum anchetati nu sunt cercetati pentru distrugere, ci numai pentru ultraj. Spargerea acelei lunete este un lucru regretabil, dar gestul in sine, acela de a-l contesta pe domnul Barbu, de a-i solicita in mod imperativ explicatii, respectiv demisia, a fost un lucru legitim.

De ce ati fost retinut de jandarmerie la Pungesti?

Eu si cu alti colegi ne-am deplasat la Pungesti, am ajuns acolo in jurul orei 18.00, dupa ce incidentele se derulasera deja, fusesera retinute mai multe persoane si la aproximativ o ora dupa ce am ajuns acolo am fost retinuti, arestati, de fapt, retinuti impotriva vointei noastre si dusi la Vaslui in niste dube de catre brigada speciala a jandarmeriei Bacau. Au avut un comportament foarte agresiv si violent fata de noi.

Acolo este o localitate sub asediu, este o senzatie foarte apasatoare, o presiune continua, zona este patrulata intens de catre jandarmi si politie, oamenii in casele lor, pe pamanturile lor, unde traiesc de generatii intregi se simt ca niste prizonieri. Noi ne-am dus acolo pentru a ne solidariza cu lupta dansilor si am fost tratati asa cum v-am spus. Cred ca in comuna Pungesti, constitutia Romaniei nu se mai aplica si din pacate nu se mai aplica cu ajutorul institutiilor statului.

Cate amenzi ati primit pana in prezent din partea autoritatilor?

Am multe amenzi, am primit vreo sase amenzi in 2012. Anul acesta am mai putine, dar sunt mult mai mari. Am doua amenzi in valoare de 10.000 lei, contraventionale pentru participare si presupusa organizare a unor adunari publice nedeclarate. Este o forma de intimidare, nu te lovesc, asa cum mi s-a intamplat la Pungesti, dar incearca sa te intimideze si sa te faca sa stai acasa. Am contestat aceste amenzi in justitie si sper sa se faca dreptate, voi merge pana la CEDO daca este nevoie, pentru ca aceasta lege 60 a Adunarilor Publice trebuie schimbata, la fel si interpretarea acestei legi la fata locului de catre jandarmi. La adapostul acestei legi se petrec tot soiul de abuzuri. Aceste amenzi nu sunt de natura sa ma intimideze.

Cum apreciati atitudinea primului ministru in cazurile Rosia Montana / Gazele de sist?

Domnul Ponta a facut o greseala monumentala atunci cand initial s-a opus proiectului Rosia Montana si dupa aceea a fost de acord. Fiind un om politic relativ tanar, aceste greseli il vor urma mult timp de acum incolo si e posibil chiar sa il coste si pozitia de prim-ministru, pentru ca nemultumirile fata de guvernarea dansului se acumuleaza. Gazele de sist si Rosia Montana sunt doua politici care nasc foarte multa nemultumire si mobilizare si aceasta situatie, coroborata cu mobilizarea altor grupuri nemultumite de guvernare ar putea sa-i provoace caderea. Eu cred ca Victor Ponta nu va termina aceasta legislatura parlamentara in pozitia de premier. Este victima propriilor compromisuri, propriilor intelegeri facute cu actori politici, privati sau de alt tip si este cumva prins la mijloc intre cetateni, cei care i-au acordat votul sau cei care au asteptari de la guvernare si cei in fata carora si-a luat angajamente pe care nu si le poate tine. In felul acesta e un personaj tragic, pentru ca aceasta inertie, atat a asteptarilor fata de guvernare cat si a angajamentelor luate inainte, il duc spre o situatie critica care nu se va rezolva bine pentru dansul. Sper din tot sufletul sa nu reactioneze la contestarea civica sau de alt tip din strada sau din alte locuri prin activarea unor instrumente ale represiunii soft sau hard. Sper sa fie un premier responsabil, sa se abtina sa dea ordine in directia reprimarii sau folosirii fortei pentru cei care protesteaza impotriva politicilor acestui guvern.

Sunt oameni care va contesta si sustin ca intr-un fel sau altul faceti jocurile USL. Cum priviti aceste aprecieri?

Sunt obisnuit cu astfel de atacuri, se urmareste decredibilizarea mea. In momentul in care dispar figurile care au iesit si in 2012, e mult mai usor pentru niste forte politice sa acapareze simbolic miscarea. Asta a fost miza si in 2012. Pe de o parte erau cei din USL care mergeau tot timpul pe la televizor si de cealalta parte eram noi, in strada si incercam sa dam un mesaj de independenta.

Nu sunt omul lui Ponta, nu am sustinut si nu sunt de partea USL. Traian Basescu a scapat in 2012 pentru ca a avut adversari la fel de incompetenti si corupti ca el. Daca noi, ca societate civila aveam capacitatea si instumentele necesare sa ducem lupta pana la capat impotriva lui Traian Basescu, probabil ca o faceam mult mai bine decat ei. Dar nu a fost cazul. Practic, putem vorbi despre o preluare, o monopolizare a protestelor de catre partidele din USL. A fost o miscare cat se poate de puterica, anti-austeritate, anti-sistemica, dar care, din nefericire, pentru ca majoritatea canalelor media erau cumva arondate influentei politice a USL, s-a selectat in memoria publica numai cu mesajul “Jos, Basescu!”

E bine ca aceste miscari nu au si un lider asumat?

E foarte bine, de la inceput am fost de aceasta parere. Nu e nevoie de lider, e nevoie de un proces in care oamenii vin cu initiative, le reglementeaza, iar asta nu presupune un lider, inseamna implicare. Acum sincer, daca nu as mai fi eu, credeti ca s-ar stopa aceste proteste? Eu zic ca ar fi la fel sau mai puternice. Am iesit impotriva a doua regimuri si asta e important, zic eu, pentru ca da independenta miscarii; daca ieseam numai pentru unul, atunci era clar, picai in cealalta barca, dar am iesit impotriva a doua regimuri si nu sunt singurul.

V-ati gandit sa candidati la urmatoarele alegeri europarlamentare?

Nu m-am gandit.

Ati primit propuneri in sensul acesta?

Nu, nu. Nu va ascund ca am primit semnale din zona politica, dar pozitia mea este foarte clara: pentru mine, in acest moment este mai importanta lupta civica. Nu spun ca lupta politica nu este importanta, dar daca ar fi sa pariez pe o modalitate de a face presiune, as face-o printr-o miscare civica, prin iesiri in strada. Nu inseamna ca Romania nu are nevoie pe termen mediu si lung de alt tip de partide. Nu zic de un singur partid nou sau de doua, are nevoie de un alt tip de partid, un partid sau partide care se finanteaza altfel, isi selecteaza candidatii dupa alte criterii, lucreaza altfel.

Infiintatea unui astfel partid alaturi de cei impreuna cu care protestati este o optiune?

Din ce stiu eu, toate discutiile nu se duc in aceasta directie, discutiile sunt mai degraba despre cum ne putem organiza mai bine ca cetateni intr-o retea deschisa, cum putem atrage mai multe persoane, cum putem comunica mai bine, nu am vazut o astfel de directie. E foarte posibil ca unii sa se gandeasca la acest lucru si pana la urma ar fi un semn de sanatate al societatii, sa genereze alternative. Varianta unui partid nu a fost insa niciodata luata in serios.

Versiunea integrală o gasiți aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s