Cine se luptă cu baronii?

Reţinerea spectaculoasă de către DNA a lui Radu Mazăre, într-un şir de acţiuni mediatizate îndreptate împotriva baronilor naşte câteva întrebări importante. Mai mult sau mai puţin excentrici, cei vizaţi au ceva în comun. Sunt nişte fideli ai partidului şi cei care fac să funcţioneze teribilă maşinărie instituţională care a adus democraţia românească în genunchi. Baronii locali sunt împrăştiaţi în toate partidele dar sunt mai proeminenţi în PSD, partidul care excelează în organizarea locală.

Au devenit baronii prea puternici? Trebuie să îi eliminăm? Dacă da, cum? Datorită puterii dar şi profilului lor sunt nişte ţinte perfecte. Sunt maeştri ai combinaţiilor şi contractelor. Traficul de influenţă practicat este la fel de natural precum respiratul. Pregătirea lor profesională este imprecisă. Radu Mazăre este o excepţie, fiind primar veşnic dar şi un popstar versat în comunicare. Echilibrul universului este însă restabilit cu ajutorul lui Nicusor Constantinescu, tovarăşul de nădejde din fruntea Consiliului Judeţean, un personaj emblematic pentru clasa politica locală. Este foarte probabil ca baronii locali să devină faţa (in) umană a corupţiei din România. Până într-un punct este normal să se întâmple aşa. Dar puterea şi imoralitatea acestora nu se explică prin caracteristicile lor personale. Ei sunt produsul tuturor politicilor promovate în tranziţie de către elita care acum este jenată de vizibilitatea şi influenţa acestora. Puterea baronilor trebuie limitată. Dacă acest lucru se face incomplet şi cu instrumentele nepotrivite vom experimenta încă un eşec al redresării democratice a României.

Două recente analize ne ajută să înţelegem poziţia baronilor. Costi Rogozanu argumentează că baronii (PSD) sunt incompatibili cu un regim al corporaţiilor/big business-ului promovat de “social-democratul” Ponta şi vor fi treptat eliminaţi. Pentru el „baronii sunt deja anihilaţi nu de justiţie, ci de o nouă etapă în dezvoltarea capitalismului în România”. Din perspectiva dinamicii interne de partid, Cristian Ghinea este mai puţin optimist. Baronii PSD sunt atotputernici şi după plecarea lui Victor Ponta vor putea instala un “regim” dedicat avându-l pe Liviu Dragnea drept promotor. Cartelul baronilor va înlocui linia de conducere iniţiată de Ion Iliescu, aceea a liderilor centrali cu autoritate, viziune şi prestanţă mediatică şi internaţională. Analiza se extinde şi asupra PMP, un partid construit greşit, personalizat şi lipsit de stratul de lideri intermediari care să ȋi dea consistenţă. Pe lângă alţi factori precum politica de promovare în cadrul partidelor autorul identifică şi o cauză instituţională: sistemul de vot. Alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct a avut un ’impact indirect şi pervers asupra vieţii interne din partid: centrul a fost slăbit iremediabil’.

Din păcate, nu prea există argumente care să susţină dispariţia naturală a baronilor iar politica de partid pare condamnată să continue în direcţia baronizarii. Până acum baronii locali au convieţuit bine cu marile corporaţii şi asta pentru că şi-au împărţit rentele cu elitele centrale. Baronii locali extrag resurse de la antreprenori locali în timp ce investiţiile ‚strategice’ sunt ocolite, protejate sau jecmănite colateral. Elitele centrale discută direct cu corporaţiile şi extrag beneficii din cele mai diverse, inclusiv susţinerea internaţională.

Deci cine şi cum trebuie să se lupte cu baronii? Corporaţiile, elitele centrale de partid sau DNA-ul? O greşeala ar fi să credităm un singur agent. Fiecare are o limită naturală în a lupta cu aceştia. Până acum ceea ce pare să meargă este de fapt o alianţă conjuncturală a tuturor acestora. Atât Ponta cât şi Băsescu au viziuni autoritar-centraliste, complicităţi corporatiste şi pârghii judiciare la dispoziţie. Ambii sunt reprezentanţii unui curent ‚autoritar’ în viaţa de partid care rezistă instabilităţii medievale din cadrul partidelor. Crin Antonescu urmează o viziune autoritar-centralistă dar fară celelalte două elemente. Toţi sunt dependenţi de baroni, ceea ce îi limitează drastic în acţiunea lor. Cu ajutorul cui vor mai câştiga alegerile dacă vor elimina vasalii judeţeni, cei care se mobilizează la ordin dar au incomodul obicei să ceară lucruri în schimb? Cel mai sigur mod de a compromite lupta anti-baroni este să îi credităm pe aceşti lideri ‚centralizatori’. Vor dori să scape de baroni numai pentru a avea mai puţine explicaţii de dat şi mai puţine resurse de redistribuit. Dar regulile jocului nu se vor schimba. Afacerile grele şi clientelele se vor reloca la nivel central. Elitele centrale nu vor lupta până la capăt cu baronii pentru că au nevoie de ei. Este posibil să se ajungă la un acord care nu va rezolva problema ci va elimina de la televizor descinderile DNA. O posibilă formă de acord ar fi crearea regiunilor – arene de putere intermediare cedate baronilor în schimbul renunţării la ambiţiile şi presiunile naţionale. Acelaşi efect îl va avea şi terminarea campaniilor electorale. Corupţia va rămâne însă intactă.

Se poate însă lupta cu baronii şi altfel. E o luptă mai grea şi mai complicată pentru că presupune mult mai multe lucruri decât cultivarea unor procurori fideli şi organizarea de spectacole de operetă la TV. În primul rând trebuie regândită sfera politică locală şi democratizarea acesteia. Prin alegerea preşedinţilor Consiliilor Judeţene în două tururi şi revenirea la acest sistem în cazul primarilor. Puterea se poate dispersa natural. Şi poate mai important este faptul că se implică în această luptă şi cetăţenii. Sunt cei care sunt de cele mai multe ori uitaţi. De ce să îi crediteze politicienii cu inteligenţa de a elimina prin vot baronii când mai bine pozează ei în modernizatori şi justiţiari ai naţiunii? Măsuri de sprijin pentru societatea civilă şi presa locală sunt necesare. Descentralizarea administrativă trebuie temporizată şi condiţionată de paşii făcuţi în direcţia ȋntariririi democraţiei locale. Administraţia publică locală trebuie întărită şi protejată. Procedurile de achiziţii publice drastic revizuite. Alocarea arbitrară de fonduri centrale limitată. În ceea ce priveşte partidele, trebuie instituite stimulente pentru reorganizarea acestora astfel încât structurile integratoare/profesionalizate să primeze în faţa influenţei baronilor. Acest lucru este improbabil şi de aceea cea mai eficientă măsură ar fi eliminarea obstacolelor în calea participării politice, individuale şi colective. Mai mulţi candidaţi independenţi şi mai multe partide noi s-ar putea lupta cu mai mult succes cu baronii decât DNA-ul. Şi nu afirm că trebuie să o facă în locul DNA ci în aceeaşi direcţie majoră a eliminării lor.

Lupta anti-baroni se poate transforma într-o prelungire a luptei anti-corupţie ce a dominat politica românească după 2004 şi până în prezent. Şi se pare că nu am învăţat nimic. Politica anti-corupţie românească are în primul rând o funcţie electorală şi mediatică. Este mai prezentă la TV decât în birourile Poliţiei, Parchetelor şi sălile de judecată. Este una selectivă, anumite persoanaje şi dosare fiind ocolite cu mare grijă. Cazul Roşia Montana este sugestiv în această privinţă. Atunci cănd interesul şefilor de partid coincid instituţiile care par în alte cazuri eficiente şi independente cad în letargie. Pe lângă asta luptă este autoritară şi cvasi-militarizată. Avem nevoie de DNA şi de procurorii ei fioroşi. Dar este o mare greşeală să credem că o instituţie care urmăreşte post-factum fenomenul poate fi placa turnantă a luptei anti-corupţie. Un fenoment atât de complex nu poate fi limitat prin frică, prin tratarea cauzelor şi nu a efectelor şi dacă nu se angrenează o coaliţie mai largă de instituţii şi grupuri sociale. DNA-ul este condamnat să fie ineficient tocmai pentru că este singular şi ‚providenţial’.

Este posibil să configurăm un front de luptă împotriva baronilor. Dar nu trebuie repetate greşelile de până acum. Dacă am lucra la reguli şi instituţii astfel încât puterea baronilor să fie limitată structural nu vom mai avea atâta nevoie de DNA-ul salvator. Va avea pur şi simplu mai puţin de lucru. Ca şi în cazul corupţiei, lupta este a noastră a tuturor. A societăţii civile, a presei, a comunităţilor locale, a sindicatelor şi patronatelor, a organizaţiilor profesionale, a cultelor religioase. Nu a lui Traian Băsescu, a DNA-ului, a lui Victor Ponta sau a Departamentului de Stat american. Primul pas ar fi să o recuperăm din mâinile lor şi să ne apucăm de lucru. Ar fi probabil cea mai bună metodă de presare a instituţiilor care trebuie să se luptă cu corupţia şi baronii sau pretind că o fac.

Articol apărut pe VoxPublica aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s