Protest

Nu sunt omul lui Ponta. El e victima propriilor compromisuri

Interviu cu Florin But, pentru Gazeta liberă.ro

Domnule Claudiu Craciun, ce au demonstrat protestele anti-Rosia Montana?

Arata ca exista o prapastie intre formele organizate din Romania, fie ca sunt partide, sindicate, ONG-uri sau societate. E foarte relevant ca toate aceste nu au fost asumate de catre o singura organizatie, ci au fost mai degraba mobilizari ale unor grupuri de cetateni care nu sunt afiliati. In acelasi rand arata ca exista o mare nemultumire fata de clasa politica. Cei care au iesit in strada sunt in majoritate persoane informate, care inteleg ce inseamna sa dai drumul la un proiect cum este cel de la Rosia Montana, inteleg ce inseamna gazele de sist. Deci a fost un moment de separare a apelor: pe de o parte, partidele, presa cu complexul de putere si pe de alta parte, societatea civila dezorganizata si militanta.

Un referendum pentru Rosia Montana ar transa situatia?

Referendumul este un instrument care poate fi folosit in scopuri ilegitime. Depinde foarte mult cum formulezi intrebarea la care se poate raspunde cu “DA” sau “NU”. In al doilea rand, depinde de felul in care se face campania “pro” si “contra”, iar aceasta responsabilitate o are guvernul si in al treilea rand conteaza cum sunt organizate alegerile si cine numara voturile. Toate aceste elemente ma fac sa nu am incredere in aceasta solutie, oricare ar fi virtutile referendumului. Nu cred ca Guvernul este impartial si ar informa corect, nu cred ca Guvernul ar organiza in mod corect aceste alegeri si nici macar nu cred ca va pune intrebarea potrivita pe buletinul de vot. Deci eu nu cred ca referendumul este o solutie in contextul actual pentru a rezolva aceasta problema. Cred ca solutia este mai degraba aceea de cantarire a avantajelor si dezavantjelor si decizia reprezentantilor politici.

Cred ca Victor Ponta nu va termina aceasta legislatura parlamentara in pozitia de premier.

In ce stadiu se afla cercetarile privind implicarea dvs. in cazul incidentului cu ex-ministrul Barbu?

Atat eu cat si cativa alti protestatari suntem cercetati penal pentru presupusa actiune de ultraj contra bunelor moravuri. Nu este niciunul dintre noi cercetat pentru distrugere. In media asta a fost stirea, de fapt, ca s-a distrus masina domnului Barbu, s-a distrus luneta. Se pare ca niciunul dintre cei care sunt acum anchetati nu sunt cercetati pentru distrugere, ci numai pentru ultraj. Spargerea acelei lunete este un lucru regretabil, dar gestul in sine, acela de a-l contesta pe domnul Barbu, de a-i solicita in mod imperativ explicatii, respectiv demisia, a fost un lucru legitim.

De ce ati fost retinut de jandarmerie la Pungesti?

Eu si cu alti colegi ne-am deplasat la Pungesti, am ajuns acolo in jurul orei 18.00, dupa ce incidentele se derulasera deja, fusesera retinute mai multe persoane si la aproximativ o ora dupa ce am ajuns acolo am fost retinuti, arestati, de fapt, retinuti impotriva vointei noastre si dusi la Vaslui in niste dube de catre brigada speciala a jandarmeriei Bacau. Au avut un comportament foarte agresiv si violent fata de noi.

Acolo este o localitate sub asediu, este o senzatie foarte apasatoare, o presiune continua, zona este patrulata intens de catre jandarmi si politie, oamenii in casele lor, pe pamanturile lor, unde traiesc de generatii intregi se simt ca niste prizonieri. Noi ne-am dus acolo pentru a ne solidariza cu lupta dansilor si am fost tratati asa cum v-am spus. Cred ca in comuna Pungesti, constitutia Romaniei nu se mai aplica si din pacate nu se mai aplica cu ajutorul institutiilor statului.

Cate amenzi ati primit pana in prezent din partea autoritatilor?

Am multe amenzi, am primit vreo sase amenzi in 2012. Anul acesta am mai putine, dar sunt mult mai mari. Am doua amenzi in valoare de 10.000 lei, contraventionale pentru participare si presupusa organizare a unor adunari publice nedeclarate. Este o forma de intimidare, nu te lovesc, asa cum mi s-a intamplat la Pungesti, dar incearca sa te intimideze si sa te faca sa stai acasa. Am contestat aceste amenzi in justitie si sper sa se faca dreptate, voi merge pana la CEDO daca este nevoie, pentru ca aceasta lege 60 a Adunarilor Publice trebuie schimbata, la fel si interpretarea acestei legi la fata locului de catre jandarmi. La adapostul acestei legi se petrec tot soiul de abuzuri. Aceste amenzi nu sunt de natura sa ma intimideze.

Cum apreciati atitudinea primului ministru in cazurile Rosia Montana / Gazele de sist?

Domnul Ponta a facut o greseala monumentala atunci cand initial s-a opus proiectului Rosia Montana si dupa aceea a fost de acord. Fiind un om politic relativ tanar, aceste greseli il vor urma mult timp de acum incolo si e posibil chiar sa il coste si pozitia de prim-ministru, pentru ca nemultumirile fata de guvernarea dansului se acumuleaza. Gazele de sist si Rosia Montana sunt doua politici care nasc foarte multa nemultumire si mobilizare si aceasta situatie, coroborata cu mobilizarea altor grupuri nemultumite de guvernare ar putea sa-i provoace caderea. Eu cred ca Victor Ponta nu va termina aceasta legislatura parlamentara in pozitia de premier. Este victima propriilor compromisuri, propriilor intelegeri facute cu actori politici, privati sau de alt tip si este cumva prins la mijloc intre cetateni, cei care i-au acordat votul sau cei care au asteptari de la guvernare si cei in fata carora si-a luat angajamente pe care nu si le poate tine. In felul acesta e un personaj tragic, pentru ca aceasta inertie, atat a asteptarilor fata de guvernare cat si a angajamentelor luate inainte, il duc spre o situatie critica care nu se va rezolva bine pentru dansul. Sper din tot sufletul sa nu reactioneze la contestarea civica sau de alt tip din strada sau din alte locuri prin activarea unor instrumente ale represiunii soft sau hard. Sper sa fie un premier responsabil, sa se abtina sa dea ordine in directia reprimarii sau folosirii fortei pentru cei care protesteaza impotriva politicilor acestui guvern.

Sunt oameni care va contesta si sustin ca intr-un fel sau altul faceti jocurile USL. Cum priviti aceste aprecieri?

Sunt obisnuit cu astfel de atacuri, se urmareste decredibilizarea mea. In momentul in care dispar figurile care au iesit si in 2012, e mult mai usor pentru niste forte politice sa acapareze simbolic miscarea. Asta a fost miza si in 2012. Pe de o parte erau cei din USL care mergeau tot timpul pe la televizor si de cealalta parte eram noi, in strada si incercam sa dam un mesaj de independenta.

Nu sunt omul lui Ponta, nu am sustinut si nu sunt de partea USL. Traian Basescu a scapat in 2012 pentru ca a avut adversari la fel de incompetenti si corupti ca el. Daca noi, ca societate civila aveam capacitatea si instumentele necesare sa ducem lupta pana la capat impotriva lui Traian Basescu, probabil ca o faceam mult mai bine decat ei. Dar nu a fost cazul. Practic, putem vorbi despre o preluare, o monopolizare a protestelor de catre partidele din USL. A fost o miscare cat se poate de puterica, anti-austeritate, anti-sistemica, dar care, din nefericire, pentru ca majoritatea canalelor media erau cumva arondate influentei politice a USL, s-a selectat in memoria publica numai cu mesajul “Jos, Basescu!”

E bine ca aceste miscari nu au si un lider asumat?

E foarte bine, de la inceput am fost de aceasta parere. Nu e nevoie de lider, e nevoie de un proces in care oamenii vin cu initiative, le reglementeaza, iar asta nu presupune un lider, inseamna implicare. Acum sincer, daca nu as mai fi eu, credeti ca s-ar stopa aceste proteste? Eu zic ca ar fi la fel sau mai puternice. Am iesit impotriva a doua regimuri si asta e important, zic eu, pentru ca da independenta miscarii; daca ieseam numai pentru unul, atunci era clar, picai in cealalta barca, dar am iesit impotriva a doua regimuri si nu sunt singurul.

V-ati gandit sa candidati la urmatoarele alegeri europarlamentare?

Nu m-am gandit.

Ati primit propuneri in sensul acesta?

Nu, nu. Nu va ascund ca am primit semnale din zona politica, dar pozitia mea este foarte clara: pentru mine, in acest moment este mai importanta lupta civica. Nu spun ca lupta politica nu este importanta, dar daca ar fi sa pariez pe o modalitate de a face presiune, as face-o printr-o miscare civica, prin iesiri in strada. Nu inseamna ca Romania nu are nevoie pe termen mediu si lung de alt tip de partide. Nu zic de un singur partid nou sau de doua, are nevoie de un alt tip de partid, un partid sau partide care se finanteaza altfel, isi selecteaza candidatii dupa alte criterii, lucreaza altfel.

Infiintatea unui astfel partid alaturi de cei impreuna cu care protestati este o optiune?

Din ce stiu eu, toate discutiile nu se duc in aceasta directie, discutiile sunt mai degraba despre cum ne putem organiza mai bine ca cetateni intr-o retea deschisa, cum putem atrage mai multe persoane, cum putem comunica mai bine, nu am vazut o astfel de directie. E foarte posibil ca unii sa se gandeasca la acest lucru si pana la urma ar fi un semn de sanatate al societatii, sa genereze alternative. Varianta unui partid nu a fost insa niciodata luata in serios.

Versiunea integrală o gasiți aici.

Reclame

Claudiu Crăciun şi primăvara est-europeană

1176333_375942515842677_1357346619_n

Articol de Mihai Voinea,  Adevarul.

„Adevărul” a început ieri o serie de articole prin care şi-a propus să explice fenomenul protestelor de stradă din România prin patru portrete de tineri care au contribuit la naşterea şi la dezvoltarea mişcărilor de stradă din ultimii ani. Sunt oameni care au luat portavocea în mână şi care se străduiesc să scoată în stradă tot mai mulţi români, să le canalizeze furia împotriva clasei politice şi să provoace, în final, o schimbare. E o revoluţie în etape despre care nu se feresc să vorbească şi în care cred din ce în ce mai mult. Pentru că oamenii care ies pe străzi sunt din ce în ce mai mulţi. În ianuarie 2012, un băiat înalt şi firav, despre care nu se ştia aproape nimic, s-a aşezat în mijlocul mulţimii adunate în Piaţa Universităţii şi a început să strige în portavoce. A fost recunoscut ca un fel de lider, a apărut la televizor şi a ţinut un discurs în Parlamentul European, un mesaj din partea protestatarilor din Piaţă. A fost un discurs coerent, în care a spus că „acesta nu e decât începutul pentru că Europa de Est are nevoie de o primăvară democratică. Şi aceasta va veni!”. Dezbaterea era prezidată de un europarlamentar bulgar, care a zâmbit ironic.

La începutul lui 2013, mii de bulgari au ieşit în stradă pentru a protesta la adresa clasei politice corupte. Protestele au reapărut la începutul verii şi continuă şi acum. În România, un miting anti-Roşia Montană organizat pe 1 septembrie a adus un nou val de proteste care, la apogeu, a avut şi 10.000 de oameni pe străzile Bucureştiului. Tânărul acela firav, pe numele său Claudiu Crăciun, a fost în fruntea lor, cu portavocea în mână. Primăvara est-europeană nu mai poate fi tratată cu zâmbete ironice. Şi Claudiu Crăciun ştie asta: „Iată că această idee cu primăvara est-europeană am dezvoltat-o în stradă. Şi noi, şi bulgarii, şi polonezii, şi ucrainenii. Or să apară mişcări similare şi în Ungaria. E o problemă cu democraţia estică pentru că în 20 de ani am trecut de la un super-entuziasm la o mare dezamăgire. Dacă noi continuăm cu protestele astea şi ele devin din ce în ce mai puternice şi mai credibile, resursele de încredere ale societăţii vor fi mai degrabă în afara politicii. Şi dacă oamenii ăştia din politică nu-şi reformează instituţiile, atunci vor cădea”.

„Rămâi în ţară, dar nu te izola!” Claudiu Crăciun are 35 de ani şi este lector la Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti. Implicarea lui în mişcările de stradă din ultimii ani a venit ca o continuare firească a unei biografii sugestive. A fost comandant de grupă pe vremea pionierilor, apoi şeful clasei, apoi, în perioada liceului, membru în asociaţia „Cercetaşii României”. La facultate a fondat o asociaţie studenţească şi a devenit apoi preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor în Ştiinţe Politice. „În perioada liceului am avut multe lecturi pe zona asta, citeam despre politică, eram interesat. Am împlinit 18 ani pe 2 noiembrie 1996 şi exact pe 3 noiembrie au fost alegerile prezidenţiale. Am fost şi membru într-un birou electoral, cred că m-am implicat şi în campania electorală. Profesorul meu de latină din liceu era în politică şi m-am conectat şi eu puţin alături de el. Îmi amintesc că m-am dus în Piaţa Universităţii pentru a sărbători victoria lui Emil Constantinescu. Iar în 2000, când am avut de ales în turul doi între Iliescu şi Vadim Tudor, unul reprezentând trecutul, celălalt frica, am şi organizat împreună cu nişte colegi de facultate un marş al tăcerii exact între cele două tururi. A fost primul meu marş organizat. Era o formă de protest, o exhibare a unei tristeţi că niciuna din cele două alternative nu părea că duce România mai departe”.

După facultate, Claudiu Crăciun a făcut masteratul, apoi a devenit doctor în ştiinţe politice. A lucrat în diferite poziţii de expert în politici publice în cadrul Secretariatului General al Guvernului şi a fost, între 2005 şi 2006, consilier pentru politici şi strategii educaţionale al ministrului Educaţiei. „Am intrat prin concurs, nu pe filieră politică”, spune Crăciun. Şi-a îmbogăţit CV-ul şi cu două stagii de pregătire în străinătate. Unul de cercetător într-un proiect derulat la Budapesta de Open Society Institute şi altul ca participant la un program masteral în politică europeană, la London School of Economics and Political Science. Ar fi putut să plece din România, dar spune că, „până la urmă, soluţia de compromis cu mine însumi a fost «Claudiu, rămâi în ţară, dar nu te izola! Fă tot ce poţi, implică-te, încearcă să te conectezi la ce se întâmplă!»”. „Nu mi-am propus să fiu lider” În ianuarie 2012, când au apărut protestele din Piaţa Universităţii, Claudiu Crăciun s-a conectat încă din primele zile, hotărât să canalizeze nemulţumirile haotice ale mulţimii către o direcţie clară: „După prima seară, m-am întors cu o portavoce pentru că simţeam că nu se întâmplă nimic acolo. Mi-am dat seama că pe oamenii ăia nu-i unea nimic în afară de un instinct de a ieşi în stradă. Atunci am început să strig la portavoce. Nu mi-am propus să fiu lider, ci să ajut, să coagulez o energie care exista deja. Au fost câteva zile grele pentru că nimeni nu mă cunoştea în afară de câţiva prieteni şi de câţiva ONG-işti. Din prima secundă am simţit că există un mare potenţial pentru a dezvolta mişcarea de atunci într-o mişcare de tip occupy-indignados, îndreptată împotriva clasei politice”.

E greu de spus cât de mult a reuşit Claudiu Crăciun să îndrepte furia mulţimii către întreaga clasă politică, de vreme ce protestele din ianuarie 2012 au rămas în mentalul colectiv mai degrabă ca o mişcare anti-Băsescu şi anti-PDL. Crăciun susţine că vina o poartă în primul rând presa: „Lumea a rămas în cap cu ideea de «Jos Băsescu!» pentru că nu a ştiut ce a fost în Piaţă cu adevărat. Presa intermedia şi filtra mesajele, iar USL, aflată în opoziţie, a încercat să pună un monopol asupra reprezentării acelor nemulţumiri, având acces la mass-media. Dar mesajele noastre erau îndreptate împotriva întregii clase politice. Cred că efortul meu şi al altora a mai limitat deturnarea protestelor către zona «Jos Băsescu!», care oricum a existat. Noi am fost aripa aia de la Arhitectură, de la fântâni, care se reproduce acum la mişcările anti Roşia Montană şi la celelalte proteste. Am fost accidentul la care USL-ul nu se aştepta Noi am strigat acolo «PDL şi USL fură prin rotaţie» şi «PDL şi USL, aceeaşi mizerie!». Iar celor care m-au făcut USL-ist le spun că prezenţa mea acolo a ajutat ca protestele să nu fie şi mai USL-iste decât au fost”. Avertismentul către politicieni: „Dacă se produce ruptura finală între politic şi societate, se poate întâmpla orice, chiar orice”

Alături de prezenţa la protestele din Piaţa Universităţii, discursul pe care l-a ţinut în Parlamentul European pe 31 ianuarie 2012 i-a adus lui Claudiu Crăciun un însemnat capital de imagine. Dar a iscat şi controverse. Unii l-au acuzat că ar fi fost dus acolo de USL. „E ridicol, eu mă duc la Bruxelles pe banii mei pentru că lucrez ca expert pentru Comitetul Economic si Social al Uniunii Europene. Nici nu eram pe agendă la acea dezbatere, m-am dus acolo însoţindu-l pe Cristian Pârvulescu pentru că aveam o după-amiază liberă şi apoi trebuia să mergem împreună la avion. Nu ştiam că voi putea lua cuvântul. La sfârşit, Cristian Pârvulescu l-a întrebat pe moderatorul bulgar dacă poate vorbi şi cineva care a participat la proteste. Şi chiar am spus atunci către cei din USL, în ideea că vor urma la putere, «aveţi grijă pentru că dacă o să faceţi acelaşi lucru noi vom fi din nou în stradă». Ceea ce s-a şi întâmplat”. Într-adevăr, începând cu 1 septembrie 2013, mii de români au ieşit din nou în stradă după decizia Guvernului Ponta privind proiectul de la Roşia Montană, iar Claudiu Crăciun s-a implicat în dezvoltarea acestor mişcări de stradă. Au urmat apoi protestele de la Pungeşti, unde Crăciun a fost săltat de jandarmi, şi cele din ultimul weekend, îndreptate împotriva modificării Codului Penal.

Protestele din 2012 şi 2013 sunt o manifestare de nemulţumire a celor care nu sunt reprezentaţi de politicieni. Cei care protestează nu sunt nici «USL-işti», nici «băsişti» şi par şi una, şi alta în ochii celor care se iluzionează că una dintre tabere îi reprezintă

Claudiu Crăciun nu crede că protestele vor schimba sistemul din temelii, dar e convins că ele pot provoca o reformare a clasei politice. Pentru asta, ar fi nevoie de o relaxare a condiţiilor de participare la viaţa politică, „pentru că noi avem acum un sistem de oligopol, foarte puţini actori deţin controlul vieţii politice”. O scădere a pragului electoral la 3% şi reducerea numărului de semnături necesare pentru înfiinţarea unui partid ar duce la apariţia unor partide noi, născute din societatea civilă: „Atunci, partidele vechi, de teamă să nu-şi piardă mandatele, vor fi nevoite să se reformeze”. Numai că legea electorală poate fi schimbată doar de actualii politicieni, care n-au niciun interes să deschidă o breşă în sistem. „Avem nevoie să câştigăm aceste lupte cu proiectul de la Roşia Montană şi cu gazele de şist, sunt nişte teme bune pentru că toată clasa politică este aliniată în spatele lor. Fie va fi ultima ruptură între politic şi societate, fie va fi prima şansă să ne revenim. Lucrurile deja sunt rupte, iar ignorarea protestelor şi continuarea acestor proiecte ar fi ruptura finală. Dacă se produce această ruptură finală, va urma o perioadă în care se poate întâmpla orice, chiar orice”, avertizează Crăciun.

Remus Cernea, Claudiu Crăciun şi alianţa cu PSD-ul Claudiu Crăciun crede că o victorie a oamenilor din stradă împotriva clasei politice ar declanşa „un moment originar, creator”, care ar conduce la apariţia mai multor iniţiative din partea societăţii, de la înfiinţarea de ONG-uri la apariţia unor noi partide politice. El nu se vede intrând într-un partid, fie şi nou format, deşi există numeroase voci care îl acuză că participarea sa la proteste vizează obţinerea notorietăţii pentru o viitoare carieră politică. De fapt, în ianuarie 2012, când protesta în Piaţa Universităţii, Crăciun era membru în Mişcarea Verzilor Agrarieni, „un partiduleţ cu câteva zeci de membri”, condus de Remus Cernea. „Se poate spune că eram membru de partid, dar mi-am dat demisia pe 19 ianuarie 2012. Pentru că Remus Cernea luase o opţiune de alianţă cu PSD-ul şi pentru că nu voiam să ratez mişcarea aia socială din Piaţă riscând să fiu bănuit că urmăresc câştigarea de capital politic. Celor care cred că prezenţa mea în Piaţă m-ar aduce în politică, le spun că ea m-a scos din politică în 2012. Acum, la 35 de ani, nu mă văd intrând într-un partid şi candidând, poate la 70 de ani o să am altă viziune despre lume şi viaţă”. Remus Cernea are însă altă variantă despre demisia lui Crăciun din partidul în care au fost colegi: „Opţiunea alianţei cu PSD-ul fusese luată cu şase luni înainte de ianuarie 2012, la un congres la care Claudiu Crăciun a participat. A fost şi la conferinţa de presă de la sediul PSD. Am colaborat bine cu el, eu sunt cel care i-am dat portavocea în mână la protestele din 2012. Dar atunci el nu a participat din prima zi, l-am sunat eu să vină şi era la o terasă. A venit şi i-a plăcut.”

Chestiunea asta cu resursele este un model de dezvoltare economică a secolului XIX sau pentru o ţară periferică din Africa sau America de Sud. Trebuie să investim în industriile viitorului, nu ale trecutului Claudiu Crăciun, protestatar Despre influenţa lui Soros: „Suntem în plin scenariu putinian” Odată cu dezvoltarea protestelor anti Roşia Montană din această toamnă, au apărut intepretări conform cărora acestea ar fi influenţate de magnatul american George Soros prin ONG-urile pe care le finanţează. În urmă cu opt ani, Claudiu Crăciun a făcut un stagiu de cercetare la Budapesta, la Open Society Institute, fundaţie finanţată de George Soros, aşa că speculaţiile nu l-au ocolit. „Este interesant să remarcăm că persoana lui Soros e atacată prin tot estul Europei, pe acolo pe unde interesele clasei politice sunt afectate. Avem de-a face cu o demonizare a societăţii civile care în estul Europei s-a dezvoltat şi cu ajutorul fundaţiei lui George Soros. E un atac care-mi aduce aminte de poziţia lui Vladimir Putin de interzicere a finanţării străine a ONG-urilor.

Noi suntem acum într-un scenariu putinian, acela că societatea civilă românească răspunde la comenzile lui Soros. E o teorie a conspiraţiei foarte convenabilă pentru politicieni şi poate pentru unii din serviciile secrete care aşa se gândesc ei să discrediteze protestele. Eu am lucrat cu Fundaţia pentru o Societate Deschisă, aşa cum au făcut-o zeci de mii de oameni, şi nu văd nicio vină ataşată, dimpotrivă”, spune Claudiu Crăciun.

Învinuit pentru incidentul Barbu. „Nu exclud o posibilă înscenare”

Pe 17 octombrie, maşina în care se afla Daniel Barbu, fostul ministru al Culturii, a fost înconjurată de protestatari în Centrul Vechi al Capitalei, iar geamul din spate al autoturismului a fost spart. În grupul de manifestanţi se afla şi Claudiu Crăciun, pe care, două zile mai târziu, într-o emisiune TV, Daniel Barbu l-a identificat drept autorul moral al agresiunii, numindu-l „un universitar fără operă care a acumulat frustrări”. După o săptămână, Claudiu Crăciun a fost pus sub învinuire pentru ultraj, lucru pe care îl cataloghează drept o presiune politică: „Ţi se pare normal ca la oră de maximă audienţă un ministru al Guvernului să mă declare vinovat şi apoi să înceapă o anchetă a Poliţiei? Nu-mi place să mă victimizez, dar trebuie să fim realişti, există presiuni guvernamentale în această direcţie”. Crăciun spune că nu se simte vinovat pentru incidentul din 17 octombrie: „Domnul Barbu este un persoanj sinistru. Nu ştiu cine a spart luneta maşinii sale. Regret că s-a spart, nu eu am făcut-o, deşi ancheta poliţiei mă cataloghează făptuitor. Însă pentru ultraj, nu pentru distrugere aşa cum a spus domnul Barbu, pe care o să-l dau în judecată pentru calomnie. Interesant e că printre cei de acolo au existat câţiva cu feţele acoperite şi bănuiesc că de acolo a venit şi spargerea lunetei. Nu exclud o posibilă înscenare şi există indicii în această direcţie”.

Dacă în 2020 vor fi nişte schimbări, nu cred că vor fi posibile fără nuclee formate în mişcările de protest din 2012, 2013 sau 2014

Versiune integrala aici.

Colonia penitenciar-industrială Pungeşti

Ne-am intors din Pungesti lasand o intreaga comunitate sub asediu, unde se patruleaza permanent iar cei care ies sau se intalnesc sunt fie legitimati fie loviti. Dar oamenii de acolo nu vor renunta, incepand cu cei mai mici pana si pana la cei in varsta. Pentru a teroriza fara succes cateva sate e nevoie de sute de jandarmi. Imaginati-va o clipa o tara in care sute de perimetre industriale sunt pazite permanent de zeci de mii de jandarmi si contractori privati

Bogdan. Ce canta copii din Pungesti in loc de colinde

„Este un spațiu în care Constituția nu se mai aplică. E o colonie internă păzită cu sute de jandarmi și care arată că drepturile fundamentale și statul de drept sunt suspendate în această comună”

Reportaj Digi24 aici

Conflictul dintre autorități și activiștii care militează la Pungești împotriva gazelor de șist riscă să devină din ce în ce mai virulent. Părțile nu par dispuse la reconciliere și nici măcar nu-și ascultă punctele de vedere și argumentele. Cine nu e cu noi e împotriva noastră pare să fie principiul după care se ghidează cei direct implicați.

Dezbatere Digi24 aici

 

Bunăstarea unei naţiuni nu se poate construi pe nenorocirea propriilor cetăţeni

Interviu video cu Matei Dobrovie & Adrian Sturdza, EpochTimes

 

”Această alianţă urban-rural între pătura să spunem mai informată şi activă urbană şi pătura rurală este elementul de originalitate al protestelor pentru Roşia Montană. Oameni cu vederi foarte diferite au venit împreună pentru că au găsit un numitor comun: contractul social care trebuie renegociat”, explică într-un amplu interviu pentru Epoch Times, Claudiu Crăciun, cel mai cunoscut protestatar din Piaţa Universităţii, care nu se consideră însă un lider al protestelor pentru Roşia Montană. În opinia sa, din proteste nu se vor naşte partide noi, ci ”un mod nou de a lucra împreună, o activare civică”.

Epoch Times: Care este importanţa protestelor de stradă împotriva exploatării Roşiei Montane pentru România? A reînviat civismul? Ce aduc nou aceste proteste faţă de cele de anul trecut din Piaţa Universităţii?

Partide sunt multe. ONG-uri sunt multe, platforme civice sunt multe, dar ceea ce ne-a lipsit până acum era o mişcare de stradă care să se opună abuzurilor partidelor politice. Doi ani la rând s-a ieşit în stradă nu numai la Bucureşti, ci în toată ţara şi în străinătate, ceea ce arată că există o tensiune structurală undeva care se rezolvă prin ieşirea în stradă. Această tensiune structurală vine ca o consecinţă a celor 20 de ani de tranziţie în care elita politică s-a autonomizat progresiv faţă de societate şi a început să aibă tot mai multe legături cu factorii economici…Practic avem de-a face cu o fractură socială. Majoritatea cetăţenilor nu sunt interesaţi de politică, sunt apolitici, iar undeva la mijloc între acest apolitism manifest al cetăţenilor şi corupţia şi autonomizarea clasei politice, vedem că există un segment activ de populaţie care, surprinzător, nu este doar urban. Să nu uităm că acest protest pentru Roşia Montană este în primul rând un protest de solidarizare cu locuitorii dintr-o localitate rurală, unde se duce o luptă pentru Constituţie, pentru drepturi fundamentale şi normalitate. Exact această alianţă urban-rural între pătura să spunem mai informată şi activă urbană şi pătura rurală este ceva ce a lipsit până acum, este elementul de originalitate.

Nu cred că va apărea un partid politic, dar ar putea să apară altceva şi anume un mod de a lucra împreună. Când spunem ”Uniţi salvăm” nu este doar un slogan , ci un principiu de organizare socială: suntem diferiţi, ne acceptăm diferenţele, dar din când în când avem capacitatea să avem consens asupra unor bunuri fundamentale.

Îi înţeleg şi pe cei care au aşteptări faţă de acest proiect. Cunosc Roşia Montană, unde am fost de mai multe ori. N-a fost niciodată o localitate săracă. În Apuseni nu s-a murit niciodată de foame. Da, acei oameni vor să muncească, dar cu ce preţ? Preţul îl vom plăti cu toţii pentru că va fi afectat patrimoniul, vor exista riscuri pentru sănătate şi pentru mediu. Eu îi înţeleg pe oamenii aceia, dar pâinea pe care vor s-o mănânce de la companie este una foarte amară pentru că presupune o distrugere sistematică atât a patrimoniului cât şi a drepturilor constituţionale ale celorlalţi. Mă refer la partea comunităţii locale din Roşia Montană care rezistă, se opune proiectului şi vrea un viitor alternativ.

Eu cred că există un viitor pentru Roşia Montană mai ales că localitatea a devenit cea mai cunoscută comună din România. Există planuri alternative de dezvoltare socio-economică şi totodată există un impact negativ al proiectului RMGC asupra locurilor de muncă din acea zonă. Se discută despre pierderea a mii de locuri de muncă dacă acest proiect va fi implementat. Dar este important ca o societate întreagă s-a conectat la problemele de acolo iar acum se conectează şi la problema gazelor de şist, la ce se întâmplă în Pungeşti.

Este practic aceeaşi schemă: noi ne mobilizăm ca cetăţeni în solidarizare cu nişte cetăţeni din Pungeşti şi Roşia Montană ale căror drepturi fundamentale sunt încălcate. Problema este însă mai profundă şi e de ordin moral. Trebuie să ne punem întrebarea dacă bunăstarea unei naţiuni se poate construi pe nenorocirea cetăţenilor proprii? Este corect ca pentru ”prosperitatea unei naţiuni” să distrugem afacerile locale, să încălcăm dreptul la proprietate, să afectăm mediul în mod iremediabil, în loc să-i lăsăm pe acei oameni să facă ce vor ei cu propriul pământ? Pun în ghilimele prosperitatea unei naţiuni pentru că nu este vorba despre asta, ci despre profitul unei companii private şi de bugetul unor partide.

Care este profilul protestatarilor care se solidarizează cu cauze precum Roşia Montană? Mainstream-ul i-a etichetat repede ca stângişti, ecologişti, hipsteri…

Nu e aşa. Este o diversitate. Am întâlnit acolo libertarieni, persoane cu credinţe religioase foarte puternice şi mulţi alţii. Această diversitate şi sperie pentru că este o alianţă socială. Unii sunt de dreapta, alţii de stânga. Oameni cu vederi foarte diferite au venit împreună pentru că au găsit un numitor comun: avem partea de contract social care trebuie renegociată.

În primul rând, nu ne dăm în cap. În al doilea rând, guvernul trebuie să apere interesul public, adică drepturile trebuie respectate. Atâta timp cât baza aceasta nu există, orice diferenţiere ideologică, doctrinară, valorică este de fapt irelevantă pentru că n-avem cum să ne conducem societatea. Şi de aceea vin grupuri atât de diverse împreună pentru că problema este structurală.

Credeţi că se va contura/e nevoie de o mişcare politică grass-roots, formată de jos în sus, pe baza actualelor proteste care să se prezinte ca o alternativă la întreaga clasă politică actuală, coruptă şi rău intenţionată, sau este vorba doar despre o mişcare fără lideri de tipul Indignados din Spania care nu-şi propune să devină politică?

Din Spania a apărut Partidul X, care cuprinde şi membri ai Indignaţilor. Nu putem să facem această distincţie şi contrapunere între partid politic şi mişcare de stradă. Revenind la situaţia din România, nu pot să anticipez, dar nu cred că va apărea un partid pentru că există diferenţe foarte mari între oamenii de acolo. Înţeleg că ducem lipsă de speranţă într-o asemenea măsură încât orice mişcare socială nouă trezeşte o aşteptare de partid nou.

Se aşteaptă o salvare în sfera politică pentru că există un status-quo, de o culoare politică sau alta, care nu duce nicăieri. E o disperare, un gol pe care cineva îl va umple cândva…

Îl simt şi eu pentru că văd oameni de foarte bună calitate care spun: ”Da, bine, putem să stăm în stradă 5-10 ani, dar atâta timp cât nu ducem lupta pe terenul lor, este degeaba”.

Eu le dau dreptate, dar vreau să întărim strada, nu s-o decredibilizăm. Principiul de organizare al străzii este cel puţin la fel de important ca principiul de organizare politic, competitiv şi pluralist. Mi se pare că avem nevoie de stradă puternică ca oameni şi resurse capabilă să pună presiune pe partidele politice.

Nu cred că va apărea un partid politic, dar ar putea să apară altceva şi anume un mod de a lucra împreună. Când spunem ”Uniţi salvăm” nu este doar un slogan , ci un principiu de organizare socială: suntem diferiţi, ne acceptăm diferenţele, dar din când în când avem capacitatea să avem consens asupra unor bunuri fundamentale. Şi asta noi n-o vedem în politică pentru ca această regulă de bun simţ, minimală nu există acolo. Toţi actorii politici, blamându-i pe ceilalţi, merg mai departe şi atacă democraţia. Lecţia străzii însă e alta. Ne acceptăm diferenţele, suntem plurali, dar luptăm la bază pentru nişte lucruri comune care ţin de viabilitatea statului.

Dar politicienii ignoră protestele sau le discreditează…

Este o represiune soft, fără violenţă, care presupune separarea grupurilor de protestatari de societate în general prin etichetarea lor ca superficiali, hipsteri sau ecologişti, ceea ce ar putea să îndepărteze. A doua tehnică este să insişti asupra diferenţelor dintre protestatari, inerente unei mişcări sociale. Ca urmare, noi trebuie să insistăm asupra lucrurilor comune care ne aduc în stradă. Mişcarea de stradă puternică nu slăbeşte societatea civilă organizată, ci o întăreşte.

De cealaltă parte, partidele politice nu sunt eficiente. Avem de-a face cu nişte clanuri, triburi de oameni la nivel local care-şi schimbă etichetele de partid şi sunt într-o relaţie de dependenţă reciprocă cu elitele centrale. Sunt mai degrabă formaţiuni premoderne, medievale pentru că au exact acelaşi mod de abordare la adresa liderilor şi a cetăţenilor.

În cazul mişcării de protest este vorba despre o activare civică, nu de tip partizan. Nu cred că e nevoie de un partid nou, ci de un alt tip de conducere a partidelor existente. Contează felul în care se finanţează, modul în care sunt selectaţi candidaţii. Nu cred că un partid nou ar putea să rezolve această problemă structurală. Eu sper ca în interiorul acestor partide să se activeze nişte nuclee de experţi, de tineri. Dacă nu se activează aceste nuclee, mişcarea de stradă nu are un impact foarte mare. Ea este un semnal. Suntem în stradă şi încercăm să impunem o agendă. Dacă aceasta nu e preluată, inclusiv la nivel local, semnalul se pierde.

Versiunea completă se poate găsi aici.

Noua Constitutie. Spectrul apatiei si violentei

Noua Constitutie, in varianta de proiect, nu este constitutia mea ideala. Nici nu poate fi. O constitutie nu trebuie sa fie perfecta pentru fiecare, ci sa reprezinte cel mai bun compromis intre toti membri societatii.

Este noua Constitutie mai buna decat cea veche? Da, dar… proiectul este inca in dezbatere si se poate imbunatati. Forumul Constitutional va ramane activ iar organizatiile societatii civile si mass-media reactioneaza la continutul proiectului. Dezbaterile si controverse pot face proiectul mai solid.

Problema este insa in alta parte. Daca se va schimba doar Constitutia si ignora ceea ce determina viabilitatea unui sistem democratic, va fi inca o sansa ratata pentru o societate a carei rabdare e pe terminate.

Din cel putin un punct de vedere noua Constitutie este mai buna. Aceasta avanseaza in mod semnificativ protectia drepturilor si libertatilor cetatenesti. O mare parte din propunerile Forumului Constitutional se regasesc in noul proiect.

De exemplu, se interzice discriminarea, se garanteaza protectia datelor cu caracter personal, se protejeaza persoanele care sunt temporar private de libertate (prin conducere administrativa), se extinde definitia educatiei si se introduce protectia patrimoniului natural si cultural.

Tot in directia intaririi institutiei cetateniei s-a introdus referendum-ul de initiativa cetateneasca si s-a scazut de la 100.000 la 75 000 numarul minim necesar de cetateni care pot initia un proiect legislativ.

Pe termen mediu si lung, atunci cand numele celor care au pledat pro si contra noii constitutii se vor uita, vor ramane lucrurile care influenteaza viata a milioane de oameni.

Noua Constitutie modifica doua dimensiuni fundamentale ale organizarii statului: pe verticala, intre niveluri administrative si politice si pe orizontala, intre institutiile executive si legislative.

Daca in cazul protectiei drepturilor si libertatilor castigurile sunt clare si imediate in aceste doua cazuri sunt potentiale. Pot fi premisa pentru succes dar si pentru esec.

Introducerea nivelului regional nu este nimic revolutionar in sine. Forma acesteia va fi definita in legislatia de nivel inferior. Daca regionalizarea va aduce o cooperare reala in interes public, daca va aduce mai multa organizare si mai multa transparenta, va fi benefica. Daca se vor construi administratii regionale la fel de corupte si clientelare ca pana acum, dimpotriva.

In privinta regimul politic optiunile sunt mai explicite. Se deplaseaza greutatea regimului politic din zona Presedintelui catre Parlament si Prim-ministru. Pivotul regimului va deveni in mod clar Prim-ministrul. Dupa experienta crizelor politice si institutionale din ultimii ani este o optiune legitima.

Daca Presedintele, protejat de mandatul constitutional este si motorul executivului, se poate intampla ca acesta sa ignore opozitia si societatea in realizarea politicilor. Un premier nu poate face asta pentru ca depinde de increderea Parlamentului. Asa cum am vazut anul trecut este mult mai usor sa sanctionezi si chiar sa indepartezi un Prim-ministru decat un Presedinte.

In noul regim, este clar cui ii revine responsabilitatea programului de politici si in fata cui raspunde. Aceasta clarificare a mecanismelor guvernarii a fost solicitata si de catre Comisia de la Venetia care a subliniat limita optiunii semi-prezidentiale atunci traversam situatii de conflict politic.

In ultima instanta avem de ales intre o viziune parlamentarista, sustinuta de actuala majoritate si una anti-parlamentarista, promovata de actualul presedinte. Cele doua sunt inegal definite si clarificate, optiunea parlamentarista avand un proiect cuprinzator si coerent.

Viziunea alternativa, doar un element – parlament unicameral si redus ca marime.
Viziunea parlamentarista este preferabila dar presupune un risc major. A deplasa greutatea catre Parlament fara sa creezi premisele recastigarii increderii in acestea institutie este o greseala.

Trebuie modificate legislatia si politicile privind partidele, pentru a facilita participarea si contestarea. Viziunea anti-parlamentara are in Romania un potential semnificativ. Ar putea fi folosit nu numai de partizanii presedintelui actual, ci si de populistii si extremistii care vor identifica in Parlament o victima sigura.

Solutia este simpla, dar necesita o schimbare de perspectiva a clasei politice si mai exact a majoritatii parlamentare actuale. Politicienii trebuie sa depaseasca teama instinctuala de competitie si contestare din partea societatii. Daca e blocata contestarea, e o chestiune de timp sa apara miscari de strada violente care vor sacrifica ritualic politicienii aflati la conducere. Acum reprezentarea politica a cetatenilor este blocata. Singurul partid nou relevant a fost unul populist.

Nemultumirile legitime ale cetatenilor precum si viziunile lor politice nu se reflecta in viata politica si in Parlament. Procedura de infiintare a unui partid este cea mai dificila din Uniunea Europeana. Sistemul de finantare discrimineaza partidele noi/mici. Pragul electoral este multe prea ridicat pentru nevoie de schimbare a societatii romanesti.

Daca nu eliminam monopolul partidelor mari/vechi asupra reprezentarii istoria noastra va fi definita de o apatie sociala cronica punctata periodic cu izbucniri violente. Si atunci noua Constitutie va fi facut mai mult rau decat bine si va face irelevante castigurile din zona drepturilor si libertatilor.

Text aparut pe Ziare.com aici.

Este periculoasă fracturarea hidraulică? CE spune că da.

309990_525076014195072_875903961_n

În studiul asumat oficial de către Comisia Europeană şi publicat în februarie 2013, fracturarea hidraulică are un grad de risc ridicat pentru mediu şi sanatate! Riscul este ridicat pentru 8 din 10 indicatori măsuraţi printre care contaminarea apelor de suprafaţă şi subterane, afectarea biodiversităţii şi utilizarea terenurilor. Aceasta tehnologie este periculoasă! Textul integral al studiului îl puteţi găsi aici:

 

Reuniune de protest

La un an de la protestele din ianuarie 2012, MC-ul de la fântână se întoarce*.

– De Anca Iosif

Claudiu Crăciun a apărut la fântâna de la Univeristate cu o pungă din care a scos o portavoce şi un banner de trei metri pe care scria „DEMOCRATIE!!! P-TA UNIVERSITATII”. Bannerul, trecut prin protestele de la începutul anului trecut, l-a legat împreună cu un alt tip de stâlpul ceasului şi al semnului stradal „Piaţa 21 Decembrie 1989”.

Cu un an în urmă, pe 13 ianuarie 2012, Crăciun striga în portavoce sloganuri precum „Înc-o revoluţie pentru constituţie!” până răguşea. Acum îi întreba zâmbind pe cei aproape 100 de oameni de ce s-au întors, într-o seară de duminică cu -4 grade Celsius. „Vă place la frig?”

[…]

La început de 2013, apelul de pe Facebook la ieşirea în Piaţa Universităţii spunea că nimic nu s-a schimbat de atunci. „Nouă majoritate guvernamentală în care cei mai mulţi dintre cetăţeni şi-au pus speranţele repetă greşelile regimului Băsescu. Greşeli care ne-au scos în stradă. Ieşim în stradă să protestăm pentru aceleaşi lucruri ca in ianuarie şi februarie 2012.”

[…]

Societatea civilă (cea organizată) a obosit şi nu mai avem energia de a ne pune cât de cât pe o cale de dezvoltare”, mi-a spus Crăciun înainte de protest. „Avem multe probleme, dar ne lipseşte o capacitate de a le rezolva. De la probleme simple – absorbţia fondurilor comunitare – până la problemele complicate, cum ar fi sărăcia sau analfabetismul. Cred că problema e că nu reuşim să ne organizăm.”

[…]

Societatea românească se transformă, chiar dacă nu vedem, devine din ce în ce mai inegală, mai tensionată, separată de deciziile politice şi de oameni”, spune Crăciun. „Oricând ai ieşi – şi azi, şi mâine şi peste cinci ani – vor exista nişte politicieni la fel de corupţi care vor profita”.

Articol complet DOR aici

Traian Băsescu ţine prizonieră o întreagă societate

Interviu cu Petru Zoltan, Jurnalul Național.

Unul dintre cei mai vehementi protestatari din Piata Universitatii a fost lectorul Claudiu Craciun. In timpul unei vizite la Bruxelles, le-a vorbit parlamentarilor europeni despre abuzurile la care sunt supusi romanii sub guvernul Boc, patronat de presedintele Traian Basescu. Atunci, cei prezenti in Parlament l-au aplaudat, dar fara sa-i traga de maneca pe guvernanti, asa cum au facut in cazul suspendarii presedintelui.

● Jurnalul National: Care sunt motivele pentru care politica romaneasca sta pe un butoi cu pulbere?
● Claudiu Craciun: Suspendarea presedintelui este o situatie exceptionala. In momentul in care se ajunge la suspendare, politica se polarizeaza si se personalizeaza. Si acest lucru este cel mai putin democratic posibil. Nu mai exista diversitate si pluralism politic ci doua tabere antagonice. Nu mai exista dezbatere de idei ci numai atacuri la persoana. Este insa o etapa necesara. Am fi putut sa o evitam, inclusiv sub aspectul deteriorarii imaginii Romaniei in lume si a stabilitatii macroeconomice printr-un gest simplu si salutar al presedintelui: demisia. Am fi evitat aceasta criza care are structura unui razboi civil. Am fi mers cu totii la urne si am fi avut de ales intre 10 candidati. Traian Basescu tine prizoniera o intreaga societate. Acesta este pretul platit pentru o alegere proasta a noastra, a tuturor. Poate vom invata ceva din asta.

● Crezi ca demiterea presedintelui va detensiona scena politica?
● Daca presedintele va fi demis intram intr-o alta etapa istorica. Alegerile prezidentiale anticipate vor forta partidele sa propuna candidati noi si astfel vor trebui sa treaca prin transformari interne. Va fi o reasezarea a spectrului politic, una care va structura politica romaneasca pentru mai multi ani de acum incolo. Daca referendum-ul nu va fi validat si daca presedintele nu isi da demisia ca urmarea a acestuia vom ramane blocati in situatia de acum. O lupta surda intre grupuri de putere. Dintr-o perspectiva ar putea sa para un scenariu ideal. Intr-o democratie puterea nu se concentreaza ci se raspandeste. Dar nu atunci cand s-a acumulat atatea tensiuni si frustrari sociale. Ramanerea in acest stadiu va consuma energiile societatii romanesti. Ar putea duce la violenta. Romania are nevoie de un nou inceput, unul in care inclusiv dreapta reprezentata acum de Traian Basescu trebuie sa se reinventeze. Traian Basescu reprezinta trecutul deja. Unul care inca ne bantuie.

● De ce sustin protestatarii din Piata Universitatii sustin demiterea presedintelui?
● Personal as fi preferat demisia presedintelui. Speram ca presiunea populara, si nu cea a partidelor de opozitie sa il determine sa faca acest gest. Presiunea populara, care nu era mobilizata de partide ci de cetateni ar fi avut forta morala si credibililtatea de a-i cere lui Traian Basescu sa plece. Cand vorbeam in iarna de iesirea in strada a zeci si sute de mii de cetateni la acest lucru ma refeream. Daca am fi iesit atat de multi, strategia de scapare nu ar fi mers. Opozitia, desi este solida in sondaje, are destule defecte astfel incat sa ii permita un contra-atac credibil din partea presedintelui suspendat. Va garantez ca i-ar fi fost de zece ori mai greu daca ar fi fost infruntat de simpli cetateni, articulati si onesti si care nu puteau fi suspectati ca vor avea de castigat direct din plecarea lui. In fata liderilor opozitiei, Traian Basescu, facand parte din aceeasi lume cu ei poate parea convingator. In fata unor oameni verticali, determinati si ne-partizani care au curajul sa il infrunte pe el si tot aparatul de represiune mobilizat impotriva lor, i-ar fi fost mult mai greu.

● Este corect sistemul de vot aplicat la refendum?
● Nu este. Este unul foarte problematic pentru ca incurajeaza o parte a populatiei la boicot adica la ne-prezentare. Este de fapt dovada suprema a refuzului dialogului. O campanie electorala, cu toate exagerarile si stridentele inerente este o forma de dialog. Romania ar fi avut nevoie de o astfel de experienta, in care partizanii presedintelui si cei care il contesta ies in spatiul public si dezbat. Participa la vot. Referendum-ul validat dupa aceste reguli este un exercitiu democratic ratat. Fara un prag de validare, toate fortele politice s-ar fi angrenat in dezbaterea electorala.
Este un prag nerealist mai ales in conditiile in care listele electorale nu sunt actualizate si includ multe persoane care traiesc in afara tarii.

● Care ar fi fost solutia corecta in cazul acestui referendum?
● Validare indiferent de prezenta. Si aceasta varianta este problematica. Nu ar fi corect sa suspenzi un presedinte daca se prezinta la vot doar 10% din cetateni si exista un vot in plus pentru suspendare. Dar scenariul este improbabil, aceasta regula aducand mult mai multi cetateni la vot decat cea prin care validam referendum-ul daca se prezinta 50+1 dintre cei de pe liste.

● Cum comentezi reactia oficialilor europeni fata de situatia din tara?
● Nuantat. Nu exista o singura reactie. Difera foarte mult tonul, argumentele, canalele de comunicare si foarte important legitimitatea reactiilor. M-as fi bucurat sa existe o reactie mai devreme dupa aderarea din 2007, cand semnele degenerarii institutionale si deficitului de democratie erau evidente. Si toate aveau in centru persoana lui Traian Basescu. Singurul document oficial al Uniunii Europene privind Romania, dincolo de ingrijorarile legitime ale ultimelor doua luni este de fapt devastator pentru noi. Cinci ani in care reforma justitiei si combaterea coruptiei au batut pasul pe loc. Din pacate nimeni nu vrea sa faca o prioritate politica majora din aceste doua teme. Absolut nici un partid nu vrea acest lucru. Inaintea referendum-ului s-a ajuns la o situatie de echilibru, Curtea Constitutionala pronuntandu-se in toate chestiunile sensibile. Remarc reactiile Angelei Merkel care a intervenit pentru a mentine in mod artificial la nivel european tendinta pro-austeritate. A facut asta si la scala mai mare, sustinandu-l in campanie pe Nicolas Sarkozy. Cu Romania si-a permis mai mult. In fond, suntem o tara saraca din estul Europei, una in care e acceptabil ca un autocrat sa realizeaze experimente economice inacceptabile pentru majoritatea tarilor din vestul Europei. S-a asemanat cu un comandant de inchisoare care isi apara gardianul tortionar impotriva caruia s-au rasculat detinutii. Dupa cum stiti, regulamentul unei inchisori interzice rascoala.

● Dupa ce ai tinut discursul in Parlamentul European, de ce nu au avut aceiasi reactie?
● Pentru elitele europene cetatenii simpli, cei care suporta efectele deciziilor lor sunt de fapt incomozi. Cetatenii care sunt agresati pe strada atunci cand isi spun opinia sunt simbolurile propriului esec. S-a intamplat in Romania si in multe alte tari. Nu au fost proteste anti-austeritate si atat. Au fost proteste pentru democratie. Si cel din urma mesaj este greu digerabil de catre toate partidele si liderii politici, indiferent de pozitionarea doctrinara. Prezenta mea in Parlamentul european a fost o sansa rara. Continui sa cred ca mesajul meu nu a fost inteles. Voi continua sa il dau, in strada si in rarele ocazii cand presa e interesata de ce credem. Daca nu avem acces la Parlament, national sau european, vom face din strada Parlamentul nostru. Este unul modest dar autentic si singurul de care ma mandresc cu adevarat.

Din nou, Piața Universității: PDL și USL aceeași mizerie!

 Interviu cu Viviani Mirică, Bursa.

„Multe schimbări au fost făcute în grabă şi numai în logica eliminării influenţei PDL. Valorile, viziunea şi principiile au rămas pe locuri secundare.  PDL a preluat rapid şi artificial dis­cursul pro-democraţie, deşi acum două luni practicau un joc josnic al distrugerii instituţiilor.  Iniţiativele asociate PDL, din jurul lui Mihai Răzvan Ungureanu şi ai grupului ortodoxo-capitalist din Noua Republică, uzurpă discursul unei noi generaţii, care are puţin în comun cu acestea.  Traian Basescu nu se dezminte şi continuă lupta de faţadă cu corupţia, protejându-şi, în continuare, clientelele şi modul personalizat şi oriental de a face politică. O politică barbară, a sclavilor şi stăpânilor, nu a cetăţenilor. Politicile s-au schimbat prea putin. Lipseşte în continuare o viziune socio-economică de depăşire a crizei, dincolo de ajustările nesemnificative aduse relaţiei cu FMI şi Banca Mondială.  Eşaloanele 2 şi 3 din USL, inclusiv cel local, se confundă până la identitate în ceea ce priveşte corupţia şi incompenenţa cu eşaloanele cores­pondente ale PDL. De această situaţie profită PPDD, cel care mimează atitudinea anti-sis­tem şi propune un program tragi-comic.  Suntem într-o situaţie critică în care succesiunea evenimentelor, încărcarea acestora cu pasiuni de tot felul, naşte nesiguranţă. Speranţa nu mai vine de nicăieri. În condiţiile în care cele două blocuri politice principale se compromit, iar singura alternativă este una populistă, democraţia suferă.  Am încredere că lucrurile nu vor rămâne, însă, aşa”.

Toate interviurile se pot găsi aici.