coruptie

Alegerile europarlamentare Intre Bine și Rău.

400 de milioane de europeni vor decide la alegerile europene ce bat la uşă cine va conduce Europa. Mergem sau nu la vot pe 25 mai?, este întrebarea de la care Liviu Mihaiu porneşte discuţia din 19 mai la Între bine şi rău, „o dezbatere fără abatere”, aşa cum sunt, în general, emisiunile sale. Programul este difuzat luni, la ora 21.10, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Prietenii emisiunii Între bine şi rău încep săptămâna alături de Liviu Mihaiu, Timea Bereczki şi invitaţii lor. Prof. univ. Mihaela Miroiu, Sorin Ioniţă – preşedinte Expert Forum, Andrei Cornea – scriitor, Claudiu Crăciun – expert în politici publice şi jurnaliştii Ioana Lupea şi Costi Rogozanu vin să-şi susţină argumentele luni seară, în ediţia ce are ca temă alegerile europarlamentare. Noii membri ai Parlamentului European şi, pentru prima dată, preşedintele Comisiei Europene vor fi cunoscuţi în urma acestor alegeri. Alegătorii vor avea mai multă putere în a decide cine va conduce şi vor avea un cuvânt mai important de spus în viitorul Europei.

 

Reclame

Nu sunt omul lui Ponta. El e victima propriilor compromisuri

Interviu cu Florin But, pentru Gazeta liberă.ro

Domnule Claudiu Craciun, ce au demonstrat protestele anti-Rosia Montana?

Arata ca exista o prapastie intre formele organizate din Romania, fie ca sunt partide, sindicate, ONG-uri sau societate. E foarte relevant ca toate aceste nu au fost asumate de catre o singura organizatie, ci au fost mai degraba mobilizari ale unor grupuri de cetateni care nu sunt afiliati. In acelasi rand arata ca exista o mare nemultumire fata de clasa politica. Cei care au iesit in strada sunt in majoritate persoane informate, care inteleg ce inseamna sa dai drumul la un proiect cum este cel de la Rosia Montana, inteleg ce inseamna gazele de sist. Deci a fost un moment de separare a apelor: pe de o parte, partidele, presa cu complexul de putere si pe de alta parte, societatea civila dezorganizata si militanta.

Un referendum pentru Rosia Montana ar transa situatia?

Referendumul este un instrument care poate fi folosit in scopuri ilegitime. Depinde foarte mult cum formulezi intrebarea la care se poate raspunde cu “DA” sau “NU”. In al doilea rand, depinde de felul in care se face campania “pro” si “contra”, iar aceasta responsabilitate o are guvernul si in al treilea rand conteaza cum sunt organizate alegerile si cine numara voturile. Toate aceste elemente ma fac sa nu am incredere in aceasta solutie, oricare ar fi virtutile referendumului. Nu cred ca Guvernul este impartial si ar informa corect, nu cred ca Guvernul ar organiza in mod corect aceste alegeri si nici macar nu cred ca va pune intrebarea potrivita pe buletinul de vot. Deci eu nu cred ca referendumul este o solutie in contextul actual pentru a rezolva aceasta problema. Cred ca solutia este mai degraba aceea de cantarire a avantajelor si dezavantjelor si decizia reprezentantilor politici.

Cred ca Victor Ponta nu va termina aceasta legislatura parlamentara in pozitia de premier.

In ce stadiu se afla cercetarile privind implicarea dvs. in cazul incidentului cu ex-ministrul Barbu?

Atat eu cat si cativa alti protestatari suntem cercetati penal pentru presupusa actiune de ultraj contra bunelor moravuri. Nu este niciunul dintre noi cercetat pentru distrugere. In media asta a fost stirea, de fapt, ca s-a distrus masina domnului Barbu, s-a distrus luneta. Se pare ca niciunul dintre cei care sunt acum anchetati nu sunt cercetati pentru distrugere, ci numai pentru ultraj. Spargerea acelei lunete este un lucru regretabil, dar gestul in sine, acela de a-l contesta pe domnul Barbu, de a-i solicita in mod imperativ explicatii, respectiv demisia, a fost un lucru legitim.

De ce ati fost retinut de jandarmerie la Pungesti?

Eu si cu alti colegi ne-am deplasat la Pungesti, am ajuns acolo in jurul orei 18.00, dupa ce incidentele se derulasera deja, fusesera retinute mai multe persoane si la aproximativ o ora dupa ce am ajuns acolo am fost retinuti, arestati, de fapt, retinuti impotriva vointei noastre si dusi la Vaslui in niste dube de catre brigada speciala a jandarmeriei Bacau. Au avut un comportament foarte agresiv si violent fata de noi.

Acolo este o localitate sub asediu, este o senzatie foarte apasatoare, o presiune continua, zona este patrulata intens de catre jandarmi si politie, oamenii in casele lor, pe pamanturile lor, unde traiesc de generatii intregi se simt ca niste prizonieri. Noi ne-am dus acolo pentru a ne solidariza cu lupta dansilor si am fost tratati asa cum v-am spus. Cred ca in comuna Pungesti, constitutia Romaniei nu se mai aplica si din pacate nu se mai aplica cu ajutorul institutiilor statului.

Cate amenzi ati primit pana in prezent din partea autoritatilor?

Am multe amenzi, am primit vreo sase amenzi in 2012. Anul acesta am mai putine, dar sunt mult mai mari. Am doua amenzi in valoare de 10.000 lei, contraventionale pentru participare si presupusa organizare a unor adunari publice nedeclarate. Este o forma de intimidare, nu te lovesc, asa cum mi s-a intamplat la Pungesti, dar incearca sa te intimideze si sa te faca sa stai acasa. Am contestat aceste amenzi in justitie si sper sa se faca dreptate, voi merge pana la CEDO daca este nevoie, pentru ca aceasta lege 60 a Adunarilor Publice trebuie schimbata, la fel si interpretarea acestei legi la fata locului de catre jandarmi. La adapostul acestei legi se petrec tot soiul de abuzuri. Aceste amenzi nu sunt de natura sa ma intimideze.

Cum apreciati atitudinea primului ministru in cazurile Rosia Montana / Gazele de sist?

Domnul Ponta a facut o greseala monumentala atunci cand initial s-a opus proiectului Rosia Montana si dupa aceea a fost de acord. Fiind un om politic relativ tanar, aceste greseli il vor urma mult timp de acum incolo si e posibil chiar sa il coste si pozitia de prim-ministru, pentru ca nemultumirile fata de guvernarea dansului se acumuleaza. Gazele de sist si Rosia Montana sunt doua politici care nasc foarte multa nemultumire si mobilizare si aceasta situatie, coroborata cu mobilizarea altor grupuri nemultumite de guvernare ar putea sa-i provoace caderea. Eu cred ca Victor Ponta nu va termina aceasta legislatura parlamentara in pozitia de premier. Este victima propriilor compromisuri, propriilor intelegeri facute cu actori politici, privati sau de alt tip si este cumva prins la mijloc intre cetateni, cei care i-au acordat votul sau cei care au asteptari de la guvernare si cei in fata carora si-a luat angajamente pe care nu si le poate tine. In felul acesta e un personaj tragic, pentru ca aceasta inertie, atat a asteptarilor fata de guvernare cat si a angajamentelor luate inainte, il duc spre o situatie critica care nu se va rezolva bine pentru dansul. Sper din tot sufletul sa nu reactioneze la contestarea civica sau de alt tip din strada sau din alte locuri prin activarea unor instrumente ale represiunii soft sau hard. Sper sa fie un premier responsabil, sa se abtina sa dea ordine in directia reprimarii sau folosirii fortei pentru cei care protesteaza impotriva politicilor acestui guvern.

Sunt oameni care va contesta si sustin ca intr-un fel sau altul faceti jocurile USL. Cum priviti aceste aprecieri?

Sunt obisnuit cu astfel de atacuri, se urmareste decredibilizarea mea. In momentul in care dispar figurile care au iesit si in 2012, e mult mai usor pentru niste forte politice sa acapareze simbolic miscarea. Asta a fost miza si in 2012. Pe de o parte erau cei din USL care mergeau tot timpul pe la televizor si de cealalta parte eram noi, in strada si incercam sa dam un mesaj de independenta.

Nu sunt omul lui Ponta, nu am sustinut si nu sunt de partea USL. Traian Basescu a scapat in 2012 pentru ca a avut adversari la fel de incompetenti si corupti ca el. Daca noi, ca societate civila aveam capacitatea si instumentele necesare sa ducem lupta pana la capat impotriva lui Traian Basescu, probabil ca o faceam mult mai bine decat ei. Dar nu a fost cazul. Practic, putem vorbi despre o preluare, o monopolizare a protestelor de catre partidele din USL. A fost o miscare cat se poate de puterica, anti-austeritate, anti-sistemica, dar care, din nefericire, pentru ca majoritatea canalelor media erau cumva arondate influentei politice a USL, s-a selectat in memoria publica numai cu mesajul “Jos, Basescu!”

E bine ca aceste miscari nu au si un lider asumat?

E foarte bine, de la inceput am fost de aceasta parere. Nu e nevoie de lider, e nevoie de un proces in care oamenii vin cu initiative, le reglementeaza, iar asta nu presupune un lider, inseamna implicare. Acum sincer, daca nu as mai fi eu, credeti ca s-ar stopa aceste proteste? Eu zic ca ar fi la fel sau mai puternice. Am iesit impotriva a doua regimuri si asta e important, zic eu, pentru ca da independenta miscarii; daca ieseam numai pentru unul, atunci era clar, picai in cealalta barca, dar am iesit impotriva a doua regimuri si nu sunt singurul.

V-ati gandit sa candidati la urmatoarele alegeri europarlamentare?

Nu m-am gandit.

Ati primit propuneri in sensul acesta?

Nu, nu. Nu va ascund ca am primit semnale din zona politica, dar pozitia mea este foarte clara: pentru mine, in acest moment este mai importanta lupta civica. Nu spun ca lupta politica nu este importanta, dar daca ar fi sa pariez pe o modalitate de a face presiune, as face-o printr-o miscare civica, prin iesiri in strada. Nu inseamna ca Romania nu are nevoie pe termen mediu si lung de alt tip de partide. Nu zic de un singur partid nou sau de doua, are nevoie de un alt tip de partid, un partid sau partide care se finanteaza altfel, isi selecteaza candidatii dupa alte criterii, lucreaza altfel.

Infiintatea unui astfel partid alaturi de cei impreuna cu care protestati este o optiune?

Din ce stiu eu, toate discutiile nu se duc in aceasta directie, discutiile sunt mai degraba despre cum ne putem organiza mai bine ca cetateni intr-o retea deschisa, cum putem atrage mai multe persoane, cum putem comunica mai bine, nu am vazut o astfel de directie. E foarte posibil ca unii sa se gandeasca la acest lucru si pana la urma ar fi un semn de sanatate al societatii, sa genereze alternative. Varianta unui partid nu a fost insa niciodata luata in serios.

Versiunea integrală o gasiți aici.

Descentralizarea – De-modernizarea şi regresul democratic al României.

Proiectul de descentralizare administrativă nu va ajuta democraţia românească ci o va eroda. Acest lucru se va întâmpla prin atacarea bazelor moderne ale organizării politice româneşti. Perspectiva conform căreia aducem decizia mai aproape de cetăţeni ascunde o mare capcană. În condiţiile în care democraţia locală este foarte slabă, proiectul înseamnă de fapt mai multă putere pentru politicieni care nu răspund în faţa nimănui. Descentralizarea lărgeşte agenda politică judeţeană şi locală dar nu oferă societăţii instrumentele să o influenţeze. Coroborată cu obstacolele puse în calea participării politice şi sistemul electoral restrictiv, va întări poziţia liderilor locali şi a reţelelor clientelare pe care le întreţin. Puterea se va concentra la nivel local, va deveni din ce în ce mai izolată de cetăţeni şi vulnerabilă în raport cu interesele private. Dacă acest proiect va trece în formă actuală şi nu va fi însoţit de măsuri serioase de întărire ale democraţiei şi administraţiilor locale, rezultatul va fi o societate mai puţin integrată, solidară, sănătoasă şi sustenabilă decât avem acum. Descentralizarea actuala este un pact între elitele centrale şi locale pentru asigurarea monopolul politic asupra reprezentării şi gestionarii resurselor. Iar consecinţele sunt atât de serioase încât o dezbatere reală este indispensabilă.

Descentralizarea este aparent un proiect necesar şi are mulți susținători. Este posibil consonantă cu direcţia europeană de întărire a nivelului de guvernare local. Celor care le repugnă centralismul comunist le pare o reparaţie istorică. Pentru cetăţenii frustraţi de corupţia şi incompetenţa nivelului central, ar putea fi o relansarea a interesului faţă de politică. Unii ar putea să considere că localităţile şi județele lor se vor putea dezvolta mai rapid, atrăgând investiţii sau utilizând fonduri europene. Fidelitatea faţă de identitatea locală ar putea creşte. Pentru politicienii locali, cei mai mari susţinători ai proiectului, ar fi o ocazie să se responsabilizeze în faţa cetăţenilor. Mediul de afaceri, mai ales cel obişnuit să ‘’colaboreze’’ lucrativ cu administraţiile locale şi judeţene, vede profituri frumoase şi este gata să vorbească de dezvoltare economică, locuri de muncă şi impozite.

Ce se va întâmpla în practică? Dezbaterea depăşeşte cu mult conflictul aparent între putere şi opoziţie, între USL, PDL şi alte partide. Deşi proiectul este asumat de coaliţia de guvernare şi criticat timid de opoziţie, menţionarea acestora i-ar putea prezenta pe nedrept ca fiind purtători de idei sau exponenţi ai unor viziuni politice şi istorice. Nu e cazul. Descentralizarea este pentru aceste partide un simplu joc de putere, instinctual şi rudimentar. Şi-l doresc toate pentru că îi sunt deja prizoniere.

Descentralizarea propusă în formă actuală este un eşec democratic previzibil datorita transferului de putere de la centru către nivelul local şi de la public către privat. Conform legii se descentralizează, într-o etapă intermediară, după aprobarea legii cadru a descentralizării şi descentralizarea finală, orice ar însemna acest lucru, câteva domenii cheie: agricultură, sănătate, învăţământ preuniversitar, cultură, mediu, turism, urbanism, tineret şi sport şi transporturi. Spre deosebire de regionalizare care consolidează un nivel administrativ cu masă mare de contribuabili, actuala descentralizare întăreşte în primul rând nivelul judeţean şi apoi cel local. În condiţiile în care judeţele variază foarte mult ca mărime şi resurse (de exemplu judeţul Iaşi are mai mult de 800.000 de locuitori iar Sălaj între 200 şi 300.000) este o alegere strategica ciudată dar explicabilă. La nivel european tendinţa este să întăreşti nivelurile locale şi regionale şi nicidecum pe cele intermediare.

Există doi actori colectivi care promovează acest transfer, care funcţionează coordonat şi nu în neapărat în interes public. În primul rând elita politică locală, care câştigă în influenţă, resurse şi autoritate. O parte din administraţia centrală se va muta în subordinea Consiliilor Judeţene. Clientelismul adică sistemul de pile, cunoştinţe şi relaţii se va extinde să cuprindă şi noile instituţii subordonate. Elita politică locală va putea decide în domenii care până acum erau teoretic protejate prin subordonarea faţă de nivelul central. Cele mai flagrante cazuri sunt cele ale mediului, patrimoniului şi urbanismului. Se aplică aceeași logică porturilor sau plajelor. La nivel judeţean se poate decide ce obiectiv economic afectează sănătatea publică sau mediul, ce monument merită sau nu să fie distrus şi ce clădiri se pot construi în mijlocul centrelor istorice ale oraşelor sau în vârful munţilor. Trebuie spus că autoritățile centrale, de exemplu Agenţia pentru protecţia mediului, pană acum au invalidat multe decizii luate la nivel local şi au temperat serios avântul distructiv al demnitarilor locali. Ĭn al doilea rând, un promotor puternic este mediul privat dependent de resursele publice. Acesta aşteaptă cu nerăbdare întărirea nivelului local, noua ţintă a activităţii de lobby, ca să folosim un termen proxim pentru corupţie. Autorităţile judeţene şi locale poţi fi mult mai uşor influenţate/presate pentru a reglementa şi activa în interes privat. Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care lupta contra corupţiei înaintează anevoios la nivel central dar totuşi înaintează în timp ce la nivel local stagnează în cel mai bun caz.

Pe lângă eliminarea de facto a instituțiilor care sunt capabile sa tempereze abuzurile puterii locale, mai întâmpinam doua probleme majore. Prima constă în probabilă diferenţiere în capacitatea autorităţilor locale şi judeţene de a oferi servicii publice cetăţenilor. Descentralizarea va însemna în timp că va conta mai mult judeţul în care te naşti şi mai puţin ţara. A doua, regulile de alocare a fondurilor pentru noile funcții competente şi atribuții descentralizate, de la nivelul central la cel județean şi apoi de la cel județean către cel local, impun ca regula arbitrariul. Arbitrariul convine celor care vor sa transfere fonduri nu în funcție de nevoi şi prioritati ci de fidelitatea şi complicitatea celor din subordine.

Cei care au ieşit să protesteze în ultimele două trei luni împotriva proiectului de la Roşia Montană şi împotriva gazelor de şist trebuie să ştie că prin legea descentralizării principalele obstacole în calea demarării proiectului minier sunt eliminate. Prevederile privind mediul, patrimoniul, urbanismul arată că autorităţile locale/judeţene pot decide în probleme care ne privesc pe toţi, la presiunea unor investitori locali.

Descentralizarea pare doar un program de politici puţin gândit şi dezbătut. Dar este mai mult de atât. Prin consecinţe se înscrie într-o tendinţă istorică a de-modernizării care cuprinde mai multe sfere ale sociale dar care are drept coloană vertebrală împărţirea şi organizarea puterii într-un stat.

Modernizarea presupune mai presus de toate construcţia unei autorităţi centrale legitime şi eficiente. Aceasta guvernează într-o comunitate politică delimitată de graniţe menţinând o infrastructură instituţională uniformă şi o birocraţie înzestrată cu proceduri şi resurse, aşa cum ne descrie Weber. Statul şi administraţia publică se autonomizează în raport cu grupurile de rudenie sau clientelare ci reprezintă ‘’interesul public’’ definit de instituţiile reprezentative şi executive. Cum spunea Fukuyama, iese de sub ‘’tirania verișorilor’’. În variantele democratice ale modernizării, universalizarea votului, pluralismul politic şi partizan, asigura un echilibru de forţe şi absenţa relativă a coerciţiei. Puterea executivă se secularizează şi se îmblânzeşte cu ajutorul parlamentelor locale şi centrale şi prin dezvoltarea partidelor cu rădăcini sociale puternice ale căror funcţii principale devin reprezentarea cetăţenilor, selectarea candidaţilor, formularea programelor politice şi guvernarea. În variantele autoritariste ale modernizării, statul şi elita politică transforma forţat societatea şi economia. Oricare ar fi varianta modernizării, aceasta a mers în direcţia integrării societale, a suprapunerii şi coordonării sferelor de interacţiune umană – economică, politică, culturală si socială. Autoritatea politică îşi asumă rolul de motor al dezvoltării economice şi sociale şi agent de redistribuire a resurselor, ținta fiind creşterea bunăstării generale dar şi eliminarea inegalităţilor care ameninţă stabilitatea regimurilor şi viabilitatea statelor.

Un stat modern şi democratic presupune existenţa unei administraţii publice puternice şi autonome faţă de grupurile clientelare; o participare cetăţenească crescută si relevantă; un pluralism politic real, atât la nivel local cât şi central; sisteme administrative integrate care pot gestiona şi dezvolta infrastructura socială; instituţii viabile care asigură respectarea proprietăţii şi contractelor; mecanisme redistributive care asigură temperarea inegalităţilor. Este România un stat modern şi democratic? Cu siguranţă este însă gradul de modernizare şi respectiv democratizare sunt problematice. Ceea ce este cel mai grav însă este altceva. Prin proiectul de descentralizare se imprima o direcţie a de-modernizării şi a regresului democratic, în primul rând prin fragmentarea autorităţii politice şi ieşirea celei locale de sub control democratic cetăţenesc.

Semnele influenţei disproporţionate a elitelor locale în politica naţională sunt evidente. Un număr constant mai mare de demnitari ministeriali sunt desemnați de către liderii politici judeţeni. Argumentele sunt de tipul ‘noi aducem voturi, noi ne desemnam persoanele de încredere’. Acest lucru releva faptul ca echipele centrale ale partidelor sunt dependente de mobilizarea administrativă şi politica judeţeană, ignorând alte mecanisme de mobilizare electorală (ex. instruirea membrilor, dezvoltare reţelelor şi organizaţiilor interne, întărirea unei birocraţii de partid eficiente). Este mai ușor să te bazezi pe nişte contingente locale care se mobilizează la alegeri decât să construieşti un partid instituţionalizat, cu proceduri, cu resurse care nu depind de niciun lider. În schimbul susţinerii liderilor centrali, liderii judeţeni şi locali au liber la concentrarea puterii locale, fenomen tradus prin apariția ‘baronilor’. Baronul este persoana care pentru o perioadă lungă de timp concentrează deciziile politice şi administrative locale, de la acceptarea unor investitori străini, trecând prin alegerea numelor de străzi şi până la nominalizare directorului liceului din oraş/municipiu. Adăugăm influenţă asupra instituţiilor de forţă, poliţie şi servicii secrete, asupra justiţiei şi cenzurarea/cooptarea mass-mediei locale. Influenţa baronului nu ţine cont de separaţia puterilor în stat si nici de graniţele instituţionale. Baronul îşi plasează persoanele de încredere în toate funcţiile cheie unde are acces, meritul sau competentele profesionale ale acestora fiind irelevante. Criteriul unic de selecţie este loialitatea faţă de baron. Nu de puţine ori reprezentanţii baronului sunt rude îndepărtate, copii ai apropiaţilor din politică sau afaceri, tineri fără resurse şi experienţă din filialele locale ale partidelor. O reţea clientelară care are unic scop păstrarea privilegiilor şi accesului la resurse pe termen lung. Baronul supravieţuieşte cu ajutorul protecţiei de la nivel central şi oferă sprijin liderilor centrali în luptele politice interne şi în campaniile electorale.

Termenul ‘’baron’ este inspirat ales. Face trimitere la organizarea feudală, organizare pre-moderna în care autoritatea politică este fragmentata şi subiectul unor tranzacţii care include proprietatea, capacitate militară şi titlurile transmise ereditar. Baronul din România de astăzi este vasalul unui lider sau grup de lideri centrali. Oferă sprijin şi resurse în schimbul protecţiei. Liderii centrali acceptă acest schimb, preferând susţinători care sunt capabili să mobilizeze electorat şi resurse chiar dacă acest lucru presupune sacrificarea democraţiei locale.

Concentrarea puterii la nivel local nu este posibilă doar prin protecţia oferită de la centru. Ea se bazează si pe obstacolele în calea participării politice locale şi a sistemului electoral. În România este foarte dificil să formezi partide noi, condiţiile fiind cele mai restrictive din Uniunea Europeană. Alte obstacole puse în calea participării sunt garanţiile financiare necesare şi sistemul de finanţare a partidele. Este aproape imposibil pentru candidaţii independenţi să ajungă în Parlament, consiliile locale şi judeţene. Sistemul electoral pentru alegerea primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene întăreşte monopolul asupra puterii. În sistemul actual, cel care câştigă cel mai mare număr de voturi, chiar dacă depăşeşte următorul candidat cu doar 5 voturi câştigă şi mandatul. În variantă alternativă, folosită de altfel pe perioada tranziţiei, se organizează turul doi între cei mai bine clasaţi candidaţi. Sistemul favoriza schimbarea deţinătorului puterii pentru că dădea şansa coalizării candidaţilor mai slab plasaţi şi câştigării mandatului de către cel aflat pe locul doi. Actualul sistem favorizează câştigarea mandatelor de către cei aflaţi în funcţie, cei care pot să mobilizeze un întreg aparat administrativ, politic şi mediatic în favoarea lor. Contracandidații sunt structural într-o poziţie de inferioritate şi schimbarea din funcţie este mai degrabă accidentală. Dacă baronii şi baroneţii îşi menţin sprijinul partidului şi centrului pentru încă o nominalizare, jocurile sunt deja făcute. Scăderea participării politice la nivel central şi local este un fapt notoriu. Şi nu trebuie să ne uităm doar la prezenţa la vot, deşi este un indicator relevant pentru participarea politică. Ar trebui să ne uităm mai degrabă la numărul de candidaţii şi formaţiuni politice care intră în competiţia electorală. Din păcate ambele sunt într-o scădere continuă. Din ce în ce mai puţini cetăţeni participa la alegeri în postura de candidaţi. Acest lucru se datorează în principal obstacolele instituţionale şi procedurale menţinute perfid şi ilegitim de către partidele mari. Dar mai exista o barieră, mai puțin vizibilă dar poate mai puternică. În tranziţie s-a construit o elită politică locală şi centrală care s-a ‘naturalizat’ prin accesul permanent la resurse, împiedicarea accesului grupurilor alternative şi cooptarea în jocul de putere a unor instituţii sociale precum presa, biserică sau grupuri de afaceri. Această elită şi folosesc termenul în sens sociologic şi nu comun, sufoca democraţia şi în ultimă instanţă dezvoltarea economica şi socială.

Pentru descentralizare este fie prea devreme fie prea târziu. Prea târziu pentru că trebuia precedată de construcţia unui spaţiu public local, a unui pluralism real şi a unei competiții politice sănătoase. Prea târziu pentru ca ar fi avut nevoie de o administrație publică puternică şi instituționalizată care putea gestiona procesul fara a fi afectata funcționalitatea statului. Şi poate fi prea devreme dacă cineva îşi doreşte să le construiască de acum încolo. Consensul partidelor arată că nu sunt capabile să influenţeze în mod fundamental societatea ci doar accepta tendinţele centripete şi autodistructive, favorizând forţe şi actori care erodează sfera publică şi guvernarea democratică. Descentralizarea nu este un marş către modernizare şi democraţie ci o rostogolire necontrolată către disoluţie şi slăbire instituţională. În contextul românesc actual este de-modernizatoare.

Notă: Sper că articolul de mai sus să convingă că descentralizarea va avea un impact semnificativ asupra societăţii româneşti şi nu trebuie grăbită sau forţată. Scrisoarea organizaţiilor societăţii civile în care se cere oprirea proiectului şi relansarea dezbaterii este de salutat.

 

Articol apărut pe VoxPublica aici.

 

Bunăstarea unei naţiuni nu se poate construi pe nenorocirea propriilor cetăţeni

Interviu video cu Matei Dobrovie & Adrian Sturdza, EpochTimes

 

”Această alianţă urban-rural între pătura să spunem mai informată şi activă urbană şi pătura rurală este elementul de originalitate al protestelor pentru Roşia Montană. Oameni cu vederi foarte diferite au venit împreună pentru că au găsit un numitor comun: contractul social care trebuie renegociat”, explică într-un amplu interviu pentru Epoch Times, Claudiu Crăciun, cel mai cunoscut protestatar din Piaţa Universităţii, care nu se consideră însă un lider al protestelor pentru Roşia Montană. În opinia sa, din proteste nu se vor naşte partide noi, ci ”un mod nou de a lucra împreună, o activare civică”.

Epoch Times: Care este importanţa protestelor de stradă împotriva exploatării Roşiei Montane pentru România? A reînviat civismul? Ce aduc nou aceste proteste faţă de cele de anul trecut din Piaţa Universităţii?

Partide sunt multe. ONG-uri sunt multe, platforme civice sunt multe, dar ceea ce ne-a lipsit până acum era o mişcare de stradă care să se opună abuzurilor partidelor politice. Doi ani la rând s-a ieşit în stradă nu numai la Bucureşti, ci în toată ţara şi în străinătate, ceea ce arată că există o tensiune structurală undeva care se rezolvă prin ieşirea în stradă. Această tensiune structurală vine ca o consecinţă a celor 20 de ani de tranziţie în care elita politică s-a autonomizat progresiv faţă de societate şi a început să aibă tot mai multe legături cu factorii economici…Practic avem de-a face cu o fractură socială. Majoritatea cetăţenilor nu sunt interesaţi de politică, sunt apolitici, iar undeva la mijloc între acest apolitism manifest al cetăţenilor şi corupţia şi autonomizarea clasei politice, vedem că există un segment activ de populaţie care, surprinzător, nu este doar urban. Să nu uităm că acest protest pentru Roşia Montană este în primul rând un protest de solidarizare cu locuitorii dintr-o localitate rurală, unde se duce o luptă pentru Constituţie, pentru drepturi fundamentale şi normalitate. Exact această alianţă urban-rural între pătura să spunem mai informată şi activă urbană şi pătura rurală este ceva ce a lipsit până acum, este elementul de originalitate.

Nu cred că va apărea un partid politic, dar ar putea să apară altceva şi anume un mod de a lucra împreună. Când spunem ”Uniţi salvăm” nu este doar un slogan , ci un principiu de organizare socială: suntem diferiţi, ne acceptăm diferenţele, dar din când în când avem capacitatea să avem consens asupra unor bunuri fundamentale.

Îi înţeleg şi pe cei care au aşteptări faţă de acest proiect. Cunosc Roşia Montană, unde am fost de mai multe ori. N-a fost niciodată o localitate săracă. În Apuseni nu s-a murit niciodată de foame. Da, acei oameni vor să muncească, dar cu ce preţ? Preţul îl vom plăti cu toţii pentru că va fi afectat patrimoniul, vor exista riscuri pentru sănătate şi pentru mediu. Eu îi înţeleg pe oamenii aceia, dar pâinea pe care vor s-o mănânce de la companie este una foarte amară pentru că presupune o distrugere sistematică atât a patrimoniului cât şi a drepturilor constituţionale ale celorlalţi. Mă refer la partea comunităţii locale din Roşia Montană care rezistă, se opune proiectului şi vrea un viitor alternativ.

Eu cred că există un viitor pentru Roşia Montană mai ales că localitatea a devenit cea mai cunoscută comună din România. Există planuri alternative de dezvoltare socio-economică şi totodată există un impact negativ al proiectului RMGC asupra locurilor de muncă din acea zonă. Se discută despre pierderea a mii de locuri de muncă dacă acest proiect va fi implementat. Dar este important ca o societate întreagă s-a conectat la problemele de acolo iar acum se conectează şi la problema gazelor de şist, la ce se întâmplă în Pungeşti.

Este practic aceeaşi schemă: noi ne mobilizăm ca cetăţeni în solidarizare cu nişte cetăţeni din Pungeşti şi Roşia Montană ale căror drepturi fundamentale sunt încălcate. Problema este însă mai profundă şi e de ordin moral. Trebuie să ne punem întrebarea dacă bunăstarea unei naţiuni se poate construi pe nenorocirea cetăţenilor proprii? Este corect ca pentru ”prosperitatea unei naţiuni” să distrugem afacerile locale, să încălcăm dreptul la proprietate, să afectăm mediul în mod iremediabil, în loc să-i lăsăm pe acei oameni să facă ce vor ei cu propriul pământ? Pun în ghilimele prosperitatea unei naţiuni pentru că nu este vorba despre asta, ci despre profitul unei companii private şi de bugetul unor partide.

Care este profilul protestatarilor care se solidarizează cu cauze precum Roşia Montană? Mainstream-ul i-a etichetat repede ca stângişti, ecologişti, hipsteri…

Nu e aşa. Este o diversitate. Am întâlnit acolo libertarieni, persoane cu credinţe religioase foarte puternice şi mulţi alţii. Această diversitate şi sperie pentru că este o alianţă socială. Unii sunt de dreapta, alţii de stânga. Oameni cu vederi foarte diferite au venit împreună pentru că au găsit un numitor comun: avem partea de contract social care trebuie renegociată.

În primul rând, nu ne dăm în cap. În al doilea rând, guvernul trebuie să apere interesul public, adică drepturile trebuie respectate. Atâta timp cât baza aceasta nu există, orice diferenţiere ideologică, doctrinară, valorică este de fapt irelevantă pentru că n-avem cum să ne conducem societatea. Şi de aceea vin grupuri atât de diverse împreună pentru că problema este structurală.

Credeţi că se va contura/e nevoie de o mişcare politică grass-roots, formată de jos în sus, pe baza actualelor proteste care să se prezinte ca o alternativă la întreaga clasă politică actuală, coruptă şi rău intenţionată, sau este vorba doar despre o mişcare fără lideri de tipul Indignados din Spania care nu-şi propune să devină politică?

Din Spania a apărut Partidul X, care cuprinde şi membri ai Indignaţilor. Nu putem să facem această distincţie şi contrapunere între partid politic şi mişcare de stradă. Revenind la situaţia din România, nu pot să anticipez, dar nu cred că va apărea un partid pentru că există diferenţe foarte mari între oamenii de acolo. Înţeleg că ducem lipsă de speranţă într-o asemenea măsură încât orice mişcare socială nouă trezeşte o aşteptare de partid nou.

Se aşteaptă o salvare în sfera politică pentru că există un status-quo, de o culoare politică sau alta, care nu duce nicăieri. E o disperare, un gol pe care cineva îl va umple cândva…

Îl simt şi eu pentru că văd oameni de foarte bună calitate care spun: ”Da, bine, putem să stăm în stradă 5-10 ani, dar atâta timp cât nu ducem lupta pe terenul lor, este degeaba”.

Eu le dau dreptate, dar vreau să întărim strada, nu s-o decredibilizăm. Principiul de organizare al străzii este cel puţin la fel de important ca principiul de organizare politic, competitiv şi pluralist. Mi se pare că avem nevoie de stradă puternică ca oameni şi resurse capabilă să pună presiune pe partidele politice.

Nu cred că va apărea un partid politic, dar ar putea să apară altceva şi anume un mod de a lucra împreună. Când spunem ”Uniţi salvăm” nu este doar un slogan , ci un principiu de organizare socială: suntem diferiţi, ne acceptăm diferenţele, dar din când în când avem capacitatea să avem consens asupra unor bunuri fundamentale. Şi asta noi n-o vedem în politică pentru ca această regulă de bun simţ, minimală nu există acolo. Toţi actorii politici, blamându-i pe ceilalţi, merg mai departe şi atacă democraţia. Lecţia străzii însă e alta. Ne acceptăm diferenţele, suntem plurali, dar luptăm la bază pentru nişte lucruri comune care ţin de viabilitatea statului.

Dar politicienii ignoră protestele sau le discreditează…

Este o represiune soft, fără violenţă, care presupune separarea grupurilor de protestatari de societate în general prin etichetarea lor ca superficiali, hipsteri sau ecologişti, ceea ce ar putea să îndepărteze. A doua tehnică este să insişti asupra diferenţelor dintre protestatari, inerente unei mişcări sociale. Ca urmare, noi trebuie să insistăm asupra lucrurilor comune care ne aduc în stradă. Mişcarea de stradă puternică nu slăbeşte societatea civilă organizată, ci o întăreşte.

De cealaltă parte, partidele politice nu sunt eficiente. Avem de-a face cu nişte clanuri, triburi de oameni la nivel local care-şi schimbă etichetele de partid şi sunt într-o relaţie de dependenţă reciprocă cu elitele centrale. Sunt mai degrabă formaţiuni premoderne, medievale pentru că au exact acelaşi mod de abordare la adresa liderilor şi a cetăţenilor.

În cazul mişcării de protest este vorba despre o activare civică, nu de tip partizan. Nu cred că e nevoie de un partid nou, ci de un alt tip de conducere a partidelor existente. Contează felul în care se finanţează, modul în care sunt selectaţi candidaţii. Nu cred că un partid nou ar putea să rezolve această problemă structurală. Eu sper ca în interiorul acestor partide să se activeze nişte nuclee de experţi, de tineri. Dacă nu se activează aceste nuclee, mişcarea de stradă nu are un impact foarte mare. Ea este un semnal. Suntem în stradă şi încercăm să impunem o agendă. Dacă aceasta nu e preluată, inclusiv la nivel local, semnalul se pierde.

Versiunea completă se poate găsi aici.

Discurs Parlamentul European

Transcriere.

Acesta este un mesaj mai degrabă pentru politicieni decât pentru cetăţeni. Nu sunt aici nici în calitate de lider, nici ca reprezentant, nu există această «funcţie» în piaţa publică. Mă aflu aici ca «povestitor», şi vă aduc câteva scurte poveşti sdin Piaţa Universităţii. Chiar dacă sunt aici cu voi, inima mea este alături de oamenii din Piaţă, acasă. Unii dintre ei protestează de două săptămâni la rând la minus 15 grade Celsius. Aici, în piaţa publică, este locul în care se află conştiinţa democratică a României. Aşadar, alăturaţi-vă pentru a-i aplauda împreună pe oamenii care au restaurat increderea României in democratie. Sunt timpuri dificile, acelea în care o ţară nu are încredere în politicienii ei, dar are încredere în cetăţenii ei. Ar trebui să aibă încredere în ambele entităţi. Acesta este cel mai important mesaj din Piaţa Universităţii: «Vrem să avem încredere în politicieni/ vrem să avem încredere în democraţie/ vrem să avem încredere în instituţiile publice. Dar nu faceţi să ne fie atât de greu».

Am fost martor la un mic miracol în Piaţa Universităţii: oamenii au venit împreună, de la studenţi, activişti, pensionari şi până la oameni care lucrează în companii/corporaţii şi au salarii foarte bune. Toţi au venit împreună şi au scandat împreună. Nu este atât de simplu să spui: «Nu vrem ca Guvernul actual să plece». Bineînţeles că vrem ca Guvernul actual să plece; aceasta este o schimbare imediată şi necesară. Dar totodată avem nevoie de schimbări mai profunde. Nu vrem să-i schimbăm pe deţinătorii puterii actuale şi să ne trezim în anul următor în aceeaşi situaţie.

Aşadar, dragi politicieni de la guvernare sau din opoziţie, vă rog, ascultaţi,  macar o data, de data aceasta: să preţuim acest moment în care politicienii ascultă, iar cetăţenii vorbesc. Dragi politicieni de la guvernare, dialogul nu înseamnă să trimiteţi trupe de ordine care să bată oamenii. Acesta nu este dialog. Aceasta nu este democraţie. Aceasta nu este o situaţie pe care să o aparaţi. Acesta este un lucru de care să vă fie ruşine, vouă şi oamenilor care au hotărât să se întâmple asta. Partide de opoziţie, nu este asa de uşor, poate vă bucuraţi că oamenii au ieşit în stradă, dar poate anul următor vor fi din nou acolo în stradă dacă veţi câştiga alegerile. Vă rog, ascultaţi! Ascultaţi-i! Am fost într-adevăr martor la un mic miracol. Oamenii din toate categoriile au venit împreună şi au găsit ceva care i-a unit, au găsit solidaritate. Nevoia de schimbare, de a avea o voce, i-a adus împreună. Să nu oprim asta!

Să vă dau un exemplu legat de suporterii galeriilor de fotbal (ei sunt huliganii, aşa au fost prezentaţi de mass-media). Am descoperit că sunt oameni absolut normali, tineri, cu studii. Am descoperit şi activişti civici şi ecologişti care, dupa ce au stat zile de-a rândul în Piaţă, au început să susţină celelalte grupuri (suporterii susţinându-i pe activişti, pensionarii pe studenţi, şi invers). Toate vocile (şi acest lucru este un excelent exemplu pentru ce s-a întâmplat în Piaţă), toţi oamenii, chiar dacă nu au auzit despre Roşia Montana Gold Corporation, bazată pe cianură şi corupţie, după zile de protest, au început laolaltă să strige că nu vor asta. «Vrem cianură pentru dictatură», scandau ei.

Şi acesta nu este decât începutul, pentru că, probabil, Europa de Est are nevoie de o primavară democratică. După 20 de ani, oamenii nu au încredere în democraţie. Nimeni, sau aproape nimeni, nu vrea să o apere. Poate că după 20 de ani avem nevoie de o primăvară democratică. Şi aceasta va veni! Va veni dacă ei continuă să ignore oamenii, aşa cum s-a întâmplat în Spania, Israel, în SUA. Oamenii din Europa de Est se uită la Bucureşti. Avem prieteni în Serbia, Bulgaria, Ungaria care spun că trebuie să facem împreună un lucru ca acesta. Spun că avem nevoie de schimbare. Aşadar, nu vreau să spun prea multe în continuare. Însă spun asta: timp de două săptămâni la rând sunt acolo, în piaţa publică, alături de oameni pe care nu-i ştiam înainte, chiar şi alături de oameni care nu au case şi trăiesc în stradă. Ei au venit cu toţii acolo şi au protestat alături de noi. Am rămas fără voce de mai multe ori, dar am câştigat în din nou speranţa.Vă mulţumesc!”


 

Cum am ajuns să vorbesc în Parlamentul European.

La Bruxelles merg de aproximativ două ori pe luna fiind  expert al Comitetului Economic si Social European. Comitetul îmi acoperă cheltuielile de transport, cazare şi diurna pentru toate activităţile derulate acolo.  În dimineaţa zilei în care a fost organizată dezbaterea din Parlamentul European (30.01.2012), am avut o reuniune de lucru privind integrarea resortisanţilor din ţările terţe (SOC/427 – Integration of third-country nationals).

Dupa-amiaza am fost liber şi Cristian R. Pirvulescu, colegul meu de la SNSPA, membru al CESE şi Preşedintele Asociaţiei Pro-Democraţia m-a invitat la dezbaterea din Parlamentul European. Nu ştiam că voi putea lua cuvântul, nu fusesem invitat oficial şi nu apăream în agendă. Tot dânsul i-a propus moderatorului o intervenţie a mea la sfărţitul panelului dedicat societăţii civile, separat de cel al liderilor. Programul dezbaterii îl puteti accesa aici:

http://www.alde.eu/event-seminar/events-details/article/the-romanian-democracy-37853/

Am acceptat pe loc şi m-am adresat asistenţei din sală şi nu de la prezidiu. Am povestit ce s-a întamplat în Piaţa Universităţii. M-am bucurat să vad efectul.  Aş fi avut acelaşi discurs la o dezbatere organizată de popularii europeni.